Cine nu dorește să știe cum o să arate viitorul? Măcar cel apropiat. În mare parte, ziua de mâine depinde de mintea omului. Asta o știau și cei care nu au auzit de Sorbona. Aveau expresia înțeleaptă: cum îți așterni, așa vei dormi! Pe mulți dintre noi ne preocupă viitorul țării. De cine depinde el? Evident, de clasa politică. Așa-i făcută rânduiala democrației. Sunt atent la analizele sociologului Vasile Sebastian Dâncu, care, împreună cu o echipă de profesioniști, ajunge la concluzii detașate de orientarea dumisale în politică.
Într-o recentă analiză, constată că în programele partidelor, care se bat pentru putere în România, nu există cuvântul viitor. Este doar prezentul continuu. Oare de ce? Echipa de la Cluj m-a antrenat să caut explicații. Parte dintre ele mi-au fost sugerate tocmai de observațiile echipei de sociologi. Care mizează și pe rolul intelectualilor în treburile țării. Virtute demonstrată, fără tăgadă, mai ales în împlinirea statului național român. Imediat după 1989, politicienii erau mândri că aveau alături intelectuali care au deprins repede mecanismele puterii, orientată spre binele național. Numai că euforia nu a durat mult. Intelectualii nu au avut spor în viața politică.
Îmi aduc aminte că Nicolae Manolescu, un consacrat om de cultură, critic literar de anvergură, a candidat pentru președinția României. Procentul a fost lipsit de orice entuziasm. Vremea lui Titu Maiorescu trecuse. Alți intelectuali de prestigiu, de la Laurențiu Ulici, la Andrei Pleșu s-au poticnit pe drumurile politicii românești. Mai încoace, prin timp, cazul academicianului Dinu C. Giurăscu este elocvent. Deși a pledat, ca deputat în Parlamentul României, pentru o nouă programă de istorie, norme pentru apărarea literaturii și limbii române, propunerile au primit aviz negativ. A demisionat din Parlament deoarece a simțit limitele impuse unui deputat român. Mai aproape de noi, am fost martori la aventura lui Theodor Paleologu, un intelectual cu alură europeană.
A doua perioadă din politica românească, după timorarea intelectualilor, cam din 1997, au intrat masiv în politică oamenii de afaceri. Își consolidaseră ceva averi, iar politica era o împrejurare fericită de a le spori, prinzând și gustul puterii. O perioadă au învârtit țara pe degete. Pierzându-și cumpătul, unii au fost blocați, ajungând în pușcării. Într-o a treia fază, pe care o traversăm, oamenii politici au decis să nu mai deschidă larg porțile puterii intelectualilor și oamenilor de afaceri. Între timp au acumulat suficient pentru a nu mai depinde de ei.
Cam așa mi-am închipuit și eu fazele puterii în România. Poate nu am greșit foarte mult. Oricum, m-am rezemat pe observațiile echipei de sociologi. Aminteam, la început, că actualii politicieni nu au în programele lor de guvernare cuvântul viitor. Credeți că este doar o scăpare de redactare ? Nu cred. Deoarece partidele politice, în ultimele două decenii, nu au pus de un proiect de țară. Cât nu le place unora, dar nu pot uita Pactul de la Snagov, un document important, semnat în iunie 1995 de către liderii partidelor politice din România, care atestă acordul forțelor politice față de strategia națională pentru pregătirea aderării României la Uniunea Europeană. S-a văzut că a fost un moment benefic pentru soarta țării în drumul nostru european.
De atunci, trăim sub spectrul unor amintiri fără viitor. Dacă sunt proiecte serioase, care asigură mersul corabiei pe valurile zilei de mâine, să ni le spuneți. Îmi aduc aminte de o carte, apărută în urmă cu o jumătate de veac, scrisă de Alvin Toffler. Este vorba despre “Șocul viitorului”, care a creat o nouă disciplină, futurologia, cu un mare impact asupra afacerilor și culturii. Autorul a definit atunci forțele și tendințele care ne vor modela viața în economia mondială bazată pe informații. Făcând inventarul timpului scurs de la apariția cărții, am observat că aproape toate din previziunile autorului s-au împlinit. Toffler a fost un important consultant pentru comunitățile militare și de spionaj din lume. Legile vieții au demonstrat că nu poți să te împlinești dacă nu ai un plan pentru propria ta viață. Atunci și soarta ține cu tine. De aceea și țara are nevoie de un proiect făcut de liderii români. Fără călăuză riști să te rătăcești. Așa că puneți cuvântul salvator în programele politice ale țării, domnilor politicieni! Iar dacă îl puneți, să-l și urmați!
