Bărbatul suspectat de uciderea pădurarului a fost trimis în judecată

0
52

Procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, în stare de arest preventiv, pentru comiterea în concurs real a infracțiunilor de ultraj în modalitatea omorului săvârșit asupra unui funcționar aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, tâlhărie calificată și uz de armă fără drept.

Procurorii precizează că, în data de 16 octombrie 2019, în jurul orei 19.45, „în condiții de noapte, în timp ce se afla în Pădurea Rogozului – Valea Hotarului, situat în raza orașului Târgu Lăpuș – sat Rogoz, în scopul sustragerii de material lemnos, în contextul depistării sale în flagrant de către victimă, pădurar în cadrul Ocolului Silvic Strâmbu Băiuț, pentru a-și asigura scăparea, dar și pentru păstrarea bunului sustras, inculpatul a ucis victima prin împușcare cu arma aflată în acel moment în posesia și dotarea pădurarului”.
Rechizitoriul împreună cu dosarul cauzei au fost înaintate Tribunalului Maramureș.
Pădurarul Liviu Pop, în vârstă de 37 de ani, tatăl a trei copii, a fost împușcat în timp ce încerca să împiedice tăierea ilegală de arbori, iar trupul său, care a fost aruncat într-o râpă, prezenta numeroase urme de agresiune fizică.

Arestat preventiv pentru înșelăciune

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpaților C.D.A. și C.A.M. pentru săvârșirea infracțiunii de înșe­lăciune.
Față de numiții C.D.A. și C.A.M. a fost luată măsura reținerii pe o durată de 24 de ore.
Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că inculpații C.D.A. și C.A.M. au comandat un telefon mobil marca Iphone 11 Pro Max Silver de la Flanco Retail, prin utilizarea unui nume și a unei adrese fictive, iar la momentul contactării de către curier în vederea preluării comenzii, urmare a unei înțelegeri prealabile, au înlocuit telefonul mobil original cu un telefon contrafăcut de aceeași marcă, după care l-au indus în eroare pe operatorul de curierat, căruia i-au pretextat că nu au suma de bani necesară efectuării plății și nu pot ridica telefonul mobil, prejudiciul cauzat fiind în cuantum de 6.200 lei.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare a propus arestarea preventivă a inculpaților iar judecătorul de drepturi și libertăți a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul C.D.A., pentru o perioadă de 30 de zile, iar față de inculpata C.A.M. s-a dispus control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Dosar penal pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor

Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Lăpuș a fost înregistrat, vineri, 23 octombrie, un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, constând în aceea că mai multe persoane, aflate în carantină la Pensiunea Aurica din localitatea Târgu Lăpuș, nu au respectat restricțiile stabilite în perioada de carantină, în sensul că au părăsit locația de carantină, fără a avea avizul Direcției de Sănătate Publică, și s-au deplasat la un imobil din Suciu de Sus, unde au fost identificate.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.