🕮 Lecții de învățat 🕮 Scandalul facturilor la electricitate

0
112

Am scris de multe ori despre felul în care instituțiile statului nu știu să comunice cu beneficiarii lor. Despre lipsa de transparență și opacitatea, ca să nu spun incompetența, celor care le conduc. Scandalul facturilor la electricitate argumentează cele spuse mai sus. În condițiile liberalizării pieței energiei de la 1 ianuarie, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) trebuia să-și anunțe consumatorii. Să-și facă datoria! Se știe că liberalizarea pieței de electricitate este cerută de ani de zile de către Comisia Europeană, și ar fi trebuit ca până acum și ANRE să-și fi făcut treaba.
Cu gândul la salariile uriașe pe care le primesc, cei care conduc Agenția i-au lăsat pe consumatorii casnici să se descurce cum pot. Iar acum i-au făcut să se îmbulzească la cozi uriașe, cerând oricum ceva ce nu știu: ce presupune această liberalizare, ce drepturi au consumatorii sau cum își pot schimba furnizorul pentru a face economii la factură…
Pe ultima sută de metri, ANRE a elaborat un proiect de ordin prin care se extinde de la 31 ianuarie până la 31 martie termenul până la care clienții furnizorilor de ultimă instanță pot semna un contract concurențial fără a plăti un preț mai mare. Cei care înțeleg ce se întâmplă spun că măsura propusă nu va ajuta milioanele de consumatori, care suferă din cauza lipsei de acțiune a Autorității, neștiind ce trebuie să facă și fiind victime sigure ale unei înșelăciuni în derulare. Lecții de învățat!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.