În zona Barajului Firiza • Focuri de armă, 16.500 pachete cu țigări confiscate și 7 maramureșeni cercetați pentru contrabandă

0
69

Luni, 25 ianuarie, în jurul orei 21:15, polițiștii de frontieră din Sarasău au observat, în zona Barajului Firiza, două autoturisme de teren care staționau pe un drum fores­tier, iar în momentul în care s-a încercat legitimarea șoferilor, aceștia au demarat în trombă spre polițiștii de frontieră cu intenția de a-i lovi.
Polițiștii de frontieră i-au somat să se oprească, dar observând că șoferii nu încetinesc au executat mai multe focuri de armă în plan vertical și spre pneurile mașinilor de teren, conform prevederilor legale.
Nici de această dată șoferii nu s-au oprit, fapt pentru care s-a pornit în urmărirea lor, iar după aproape 600 de metri autovehiculele au fost găsite pe marginea drumului. În una dintre mașini se afla cetățeanul român C.L., în vârstă de 28 de ani, domiciliat în Maramureș, care era rănit în zona coapsei.
S-a solicitat o ambulanță, iar persoana rănită a fost transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate. (în prezent este în afara oricărui pericol).
În cel de-al doilea autovehicul se aflau alte două persoane, iar în urma cercetării zonei a mai fost depistat un microbuz încărcat cu baxuri cu țigări, în care se mai aflau alte două persoane.
Polițiștii de frontieră au extins cercetările, iar în zonă au mai fost descoperite încă două persoane implicate în activitatea infracțională.
În urma verificărilor ulterioare, s-a stabilit că toate cele 7 persoane implicate sunt cetățeni români, cu vârste cuprinse între 17 și 47 de ani, cu domiciliul în județul nostru.
În urma inventarierii baxurilor din microbuz, s-a constatat că acestea conțineau 16.500 pachete țigări, de proveniență Duty-Free, în valoare de peste 193.000 lei, marfă ce a fost ridicată în vederea confiscării.
Totodată, cele 3 autovehicule implicate în activitatea infracțională au fost indisponibilizate până la finalizarea cercetărilor.
În cauză, sub coordonarea unui procuror, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.