Artefactul săptămânii la Istorie

0
41

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș din Baia Mare continuă proiectul de popularizare a valorilor culturale tezaurizate. În această săptămână sunteți provocați să descoperiți un vas de lut din Bozânta Mică, declarat artefactul săptămânii la instituția muzeală.
Situl arheologic din Bozânta Mică, punctul Grind (comuna Recea), a beneficiat în perioada 2009-2015 de intense campanii de cercetare arheologice care au dus la numeroase descoperiri datate în trei perioade diferite: epoca bronzului, epoca romană-Barbaricum și medieval timpurie. Într-o fântână a fost descoperit un vas întregibil din lut. Cu o înălțime și diametrul maxim de 22 cm, ca tipologie intră în categoria oalelor pentru gătit, una din principalele forme descoperite în așezările dacice. În pasta vasului a fost adăugată o cantitate apreciabilă de cioburi pisate și nisip pentru a-i conferi o rezistență mai mare la contactul cu focul. În cadrul unor proiecte de arheologie experimentală derulate de Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș și Asociația Culturală Omnis Barbaria au fost realizate mai multe replici ale acestui vas în care au fost gătite rețete inspirate din antichitate folosind doar ingredientele existente atunci, a explicat muzeograf dr. Marius Ardeleanu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.