Comuna Giulești a beneficiat de vizita a doi parlamentari de Maramureș. Aceștia s-au întâlnit cu edilul localității, precum și cu fermieri din zonă, asigurându-i pe aceștia de tot sprijinul lor.
„Împreună cu senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș am fost în comuna Giulești. Am discutat cu primarul Laurențiu Batin și cu viceprimarul Ștefan Codrea despre drumuri, rețea de gaz și iluminat public. De asemenea, am vizitat o mare fermă din localitate, acolo unde am avut ocazia să admirăm cai din rasa Breton. Atragerea de fonduri europene pentru fermieri este una dintre prioritățile noastre, iar agricultorii din comuna Giulești se bucură de atenția ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care a vizitat localitatea anul trecut. Echipa liberală are planuri mari pentru localitate, iar peste patru ani, cetățenii vor vedea efectele proiectelor benefice pentru comunitate. Devotamentul primarilor liberali pentru comunitățile lor reprezintă garanția dezvoltării Maramureșului” – a precizat Florin-Alexandru Alexe, deputat de Maramureș.
































