Sâmbătă, la ora 9.30, polițiștii din Suciu de Sus au fost sesizați cu privire la faptul că, în locul numit Clompoș Săcătura, de pe raza localității Suciu de Sus a fost tăiat și sustras material lemons.
La fața locului au fost solicitați tehnicianul criminalist din cadrul oraşului Târgu Lăpuş şi 4 lucrători silvici din cadrul Ocolului Silvic Groșii Țibleșului, care au identificat 55 de cioate, de esenţă fag, tăiate şi sustrase ilegal, cauzându-se un prejuduciu de peste 9.400 lei.
Totodată, de la faţa locului au fost ridicați în vederea confiscării peste 14 mc de material lemnos de esenţă fag, în valoare de peste 2.300 lei, predat Ocolului Silvic Groşii Ţibleşului.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăiere ilegală de arbori și furt de arbori.





























