Politrucul util

1
94

Acela care este dotat cu harul bunătăţii poate acumula multă bogăţie concretizată în cunoaştere, cultură, onoare, demnitate sau altruism, bunătatea fiind o trăsătură a sufletelor mari. Prostia este o componentă a idioţeniei. Omul bun face pentru alţii, idiotul strică inclusiv pentru el…

Existenţa umană se află aşezată pe ecartul dintre bine şi rău

În cursa fără final a evoluţiei, puţini mai sunt aceia care-şi îndreaptă atenţia spre semenii din jurul lor. Unii reuşesc să se aplece asupra nevoilor celorlalţi, să le aline suferinţele celor năpăstuiţi. Înfăptuirea faptelor bune cere un pic de efort, începând cu oprirea din goana existenţială proprie pentru a observa şi înţelege viaţa celor din jur. O astfel de sarcină morală ar trebui asumată de întreaga societate, implicit de clasa politică, de aleşii neamului.
Antonimul bunătăţii este răutatea. Privind înspre societate, observăm că ea s-a instalat şi generalizat, pluteşte peste tot venind din negura vremii, de când lumea şi pământul, de la primul fratricid comis de Cain împotriva lui Abel. Manifestarea răutăţii nu cere multe eforturi, ea vine ca o stare naturală ce pune stăpânire pe societate. Dacă este combinată cu prostia, efectele sunt greu de cuantificat: destine frânte, haos, nesiguranţă şi multă, multă suferinţă. Existenţa umană se află aşezată pe ecartul dintre bine şi rău, plus şi minus, pozitiv şi negativ, viaţă şi moarte, lumină şi întuneric. Fiecare îşi alege partea pe care circulă.

Prostia solemnă face tare mult rău…

Mulţi care au înclinaţia înspre răutate acţionează asupra celorlalţi bravând, cu satisfacţie şi împlinire de sine: „Mamă, ce i-am făcut! O să mă ţină minte toată viaţa!” În faţa unei astfel de remarci rămâi interzis, dezarmat şi fără aer. Genotipul uman cu astfel de porniri are în dotare prostie, neruşinare, frustrare, inferioritate, nefericire, tâmpenie. Hugo spunea că „nu există oameni răi, ci numai cultivatori de prostie”, iar prostia solemnă face tare mult rău. Omul normal, acela care nu-i nici bun, nici rău (sau şi bun, şi rău) nu poate pricepe cum de s-au adunat atâtea atribute în traista unora.
„În politică, prostia nu este un handicap!”, spunea Napoleon. Din amestecul răutăţii cu prostia se naşte politrucul util, capabil să provoace daune asemănătoare bombei aruncate peste Hiroşima. Urmările acţiunilor sale sunt greu de reparat, trebuie să treacă vremuri peste vremuri, generaţii peste generaţii ca să şteargă urmele.

Politrucul util elaborează pseudoidei şi le vinde ca rezultate ştiinţifice

Politrucul util este un instrument şi, ca orice instrument, nu gândeşte, el doar acţionează mânat de nişte resorturi mai greu de observat fără o analiză temeinică. Este un personaj prezent şi foarte activ în societatea actuală, atotştiutor, priceput la toate: politică, economie, învăţământ, sănătate, cultură şi agricultură. Nu contează ordinea! El este pregătit pentru orice, şcolit şi antrenat să facă tot ce i se cere. Ştie să amestece noţiuni şi termeni, opinii şi concepte, subiecte cu predicate până se alege praful din toate. La orice oră din zi sau noapte este dispus să spargă ecranul TV-ului cu limba de lemn, repetând aceleaşi fraze prefabricate.
Imagine! Acesta-i singurul şi măreţul obiectiv al politrucului util. Ca să-l împlinească, se vrea mereu în „prime time”, sub lumina reflectoarelor. Plăteşte pentru asta oricât i se cere. Vrea ima­gine, vrea să fie văzut şi cunoscut. Orice prezenţă de-a lui este însoţită de multă încredere şi siguranţă în ceea ce debitează, afişându-le cu nonşalanţă. Emite judecăţi venite din prepuţul obturat al gândirii chiar şi atunci când nu este întrebat. Minte pe oricine, oricând, oriunde, privind în ochii celui de lângă el fără să clipească. Nu are jenă de penibil. Elaborează pseudoidei şi le vinde ca rezultate ştiinţifice, ieşind la tablă cu cifre inventate. Este convingător în cele mai deocheate inepţii. Face din zi noapte şi din negru alb. Manifestările sale sunt de un întreg arsenal alcătuit din minciuni, calomnieri, denigrări, bârfe neostoite, sfidări, închipuiri, împroşcări cu no­roi. Dacă nu-l satisface rezultatul, trece la ameninţări şi răzbunări.

Cutezanţa de a fi un nemernic este o mare calitate

Politrucul util îşi afişează tupeul obraznic şi nesimţirea crasă drept virtuţi. El trebuie să dovedească că este important, „tare-n clonţ”, cu incisivi puternici capabili să-i muşte pe toţi cei care-i stau în calea urcuşului spre treptele puterii. S-a antrenat din greu cum să dea din coate. Cutezanţa de a fi un nemernic este o mare calitate a sa. Este perseverent în tot ce face, neştiind ce înseamnă raţiunea sau logica. Precum nu ştie, aşa să nu i se întâmple!
Politrucul util ştie să-şi identifice opozanţii, duşmanii, dându-le chip şi nume spre a-i transforma în ţinte uşor de nimerit şi de către cei miopi. Întreaga ură socială trebuie concentrată pe o imagine, o persoană în carne şi oase, un partid, pe ceva real şi palpabil astfel încât haita ce se va năpusti asupra ei să nu dea greş. Ţinta trebuie „făcută”, distrusă pe orice a-i netezi calea Salvatorului. El, Unicul, vine cu soluţia salvatoare, aduce antidotul şi speranţa întru’ izbăvirea neamului. Politrucul util luptă pentru confirmarea la scrutin a Salvatorului de către mulţimea pe care a anesteziat-o dinainte, o dată şi încă o dată.

„Un om, un vot!”

Iată sloganul care ar putea defini în bună măsură viaţa într-o democraţie. Cineva scria odată că, pentru a avea drept de vot, ar trebui trecut testul de inteligenţă (IQ), ca şi cel psihologic pentru şcoala de şoferi. Dacă unul se situează sub nivelul minim, votul lui ar trebui depunctat corespunzător ecartului înregistrat, în raport de me­die. La cei aflaţi peste media naţională se pot acorda puncte bonus. În acest caz, votul dat de unul cu IQ-ul mai ridicat poate fi numărat de două sau trei ori.
Dincolo de glumă (sau poate că nu-i de glumă!), prin perpetuarea sistemului actual de alegeri democratice (sic!), în fruntea statului vor veni şi mai mulţi „oşteni” în armata politrucului util. „Proşti, dar mulţi”, spunea Lăpuşneanu. „Tagma ăstora îi mare, mă, îi mare de tăt!”, ar zice Ion al nostru…
Pepiniera în care cresc este mereu plină, gata de recoltă la fiecare ciclu electoral. Se dezvoltă pe un teren fertil, fiind imuni la educaţie, învăţătură, cultură, civism, bunătate, altruism, interes general şi, de ce nu, la muncă. Politrucului util nu-i place munca, nici picurat cu ceară, oricare ar fi ea. Nepricepându-se să facă ceva concret şi util, devine… politruc util.
Când buruienile împânzesc lanul de grâu, spicele cedează, se sufocă. Este nevoie de un erbicid puternic, cu acţiune rapidă, altfel recolta toamnei va fi compromisă. Tratamentul se face cu educaţie şi învăţătură. Cine oare să-l aplice? Într-o societate care se sufocă sub acţiunea pros­tiei, până şi speranţa vrea să iasă din cutia Pandorei.

Dr. Vasile BÎRLE

1 COMENTARIU

  1. Eu unul am pierdut toată încrederea în politică ! !!
    Am fost mințit și Trădat chiar de la cei de nivel înalt,de aceia eu nici nu am mai VOTAT ,sunt mai mulțumit pentrucă nu îmi regret votul Dat !!
    Avem un partid care în campania electorală a promis:măriri de pensii,de salarii și de alocații, acum am înțeles ce înseamnă PNL(PARTIDUL NAȘPA LEBĂDA) IAR USR ( UNIUNEA SĂRACILOR ROMÂNI) !!!

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.