Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a precizat că „pentru anul școlar 2020-2021 sunt suspendate tezele (lucrările scrise semestriale), conform OM 5977/2020”.
Cum se va încheia situația școlară?
Din moment ce susținerea lucrărilor semestriale este suspendată, Ministerul Educației a decis că, la finalul semestrului al doilea, mediile pentru toate disciplinele se obțin prin rotunjirea mediei aritmetice a notelor la cel mai apropiat întreg.
În timp ce majoritatea elevilor se bucură că nu vor mai susține tezele, zeci de mii de colegi de-ai lor au abandonat cursurile școlare.
Ministrul Educației susține că există 65.000 de elevi care nu au mai frecventat nici cursurile online, nici pe cele fizice. Au abandonat, practic, școala pentru că nu au avut acele echipamente pe care statul român ar fi trebuit să le pună la dispoziție.






























