”Domnițele râului” rămân fără victorie în play-out

0
51

ACS Fotbal Feminin Baia Mare – AFC Fair-Play București 0-2 (0-1)

”Domnițele râului” rămân fără victorie în play-out și după etapa secundă a acestei faze, ACS Fotbal Feminin cedând toate punctele din meciul de acasă cu AFC Fair-Play București. Disputat duminică dimineața, jo­cul s-a terminat cu scorul de 0-2 (0-1) în favoarea echipei vizitatoare, puncte adjudecate pe merit. Fetele pregătite de Liviu Ivasuc nici nu aveau cum să emită pretenții, atâta timp cât a expediat doar două șuturi pe poartă în 90 de minute, primul consemnându-se abia în minutul 70. În situația în care ”domnițele râului” nu-și vor schimba atitudinea, pasul către retrogradare este tot mai aproape, băimărencele nefiind în stare să cucerească decât un punct din două etape consecutive acasă. Iar restul etapelor vor fi la fel de dificile, în dauna unor adversari care s-au întărit, pe când echipa noastră a pierdut piese importante din lot.
Carolina Solonca a marcat ambele goluri ale duelului de duminică, în minutele 25 și 65 (11 m).
• ACS Fotbal Feminin Baia Mare: Krisztina Szoke Nagy – Gabriela Țițu, Camelia Daneliuc, Andreea Indrecan, Paula Gavriș, Patricia Șpan, Raluca Dragoș, Dariana Indrei, Diana Pop, Marinela Cotos, Alexandra Buftea. Antrenor: Liviu Ivasuc. • AFC Fair-Play București: Ana Șerbănică – Valentina Petre, Alexandra Lăzărean, Alexandra Anghel, Todora Șerbănuță, Daniela Preda, Miruna Huțanu, Alisa Rujovic, Carolina Solonca (89, Simina Podgoreanu), Ioana Stancu, Iustina Rezeanu. Antrenor: Ion Bărbăcioru.

Rezultatele etapei 2 din play-out: Universitatea Alexandria – Banat Girls Reșița 2-1; Carmen București – Selena ȘN Constanța 3-3; ACS Fotbal Feminin Baia Mare – AFC Fair-Play București 0-2.

Etapa viitoare (miercuri, 14 aprilie, ora 11.00): AFC Fair-Play București – Universitatea Alexandria; Selena ȘN Constanța – ACS Fotbal Feminin Baia Mare; Banat Girls Reșița – Carmen București.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.