Ocoliți de noroc!

0
38

Sabbianco Anorthosis Famagusta – CS Minaur Baia Mare 18-23 (11-11)

CS Minaur Baia Mare a fost cât pe aici să producă surpriza sferturilor de finală la EHF European Cup, însă a ratat la mustață calificarea în semifinale. Singura reprezentantă a României rămasă în această competiție a câștigat returul din deplasare cu Sabbianco Anorthosis Famagusta, 18-23 (11-11), diferență de scor înregistrată și în prima manșă, 27-22.
Doar că în favoarea ciprioților, echipă ce a mers mai departe datorită golurilor mai multe marcate în deplasare. E frustrant să irosești o calificare în acest mod, însă totul a contat în partida tur, când băimărenii s-au prezentat jalnic. Acum însă, au evoluat total diferit, s-a observat o îmbunătățire concretă în jocul elevilor lui Adrian Petrea, doar că avantajul de cinci lungimi a venit în ultimul mi­nut, târziu pentru a forța și o desprindere la șase goluri.
Sabbianco a început manșa retur la fel ca precedenta confruntare cu Minaur și s-a desprins la patru goluri, 5-1 (9). Petrea cere imediat time-out, iar indicațiile acestuia sunt recepționate perfect de elevii acestuia, care se apropie la 5-4. Egalarea survine în minutul 20, 8-8, iar o perioadă bună ne dă posibilitatea chiar să preluăm conducerea, 9-10 (28). Cu egal vor intra la odihnă cele două combatante, 11-11, semn că repriza secundă este deschisă oricărui rezultat. Minaur continuă să profite de momentele prielnice și în debutul părții secunde se desprinde la 13-16 (39). Avansul crește la patru lungimi, 17-21 (53), și speranțele unei calificări devin tot mai plauzibile. Atingem și diferența din tur în finalul returului, 18-23 (59.30), dar nu mai beneficiem de timp pentru a avea ultimul cuvânt, și Anorthosis Famagusta face pasul către semifinale, după ce a tremurat serios.
• Anorthosis Famagusta Sport Center Nicosia. • Arbitri: Ante Mikelic / Petar Paradina (Croa­ția). Delegat EHF: Sotiris Constantinou (Cipru). • Aruncări de la 7 m: 1-3 (transformate 1-2; a ratat Kotrc). Minute de eliminare: 8-4. • Anorthosis Famagusta: Kotanidis (8 intervenții), Barmpas (a apărat un 7 m) – Karampourniotis, Moraitis 1, Kritikos 6, J. Argyrou 1, Asvestas 4, Fotiou, Kandylas, Michael, C. Argyrou 3 (1 din 7 m), Totos 2, Oliveira Rodrigues, Ioannou, Kesidis 1. Antrenor: Stefanos Fterakides. • CS Minaur Baia Mare: R. Pop (3 intervenții), Ciobanu (3 intervenții) – R. Nagy, Makaria, Buzle 5 (1 din 7 m), Ramba 6, Mureșan, Kotrc 3 (1 din 7 m), Haiduc 5, Cip, Bușecan, Cristescu 2, Bera, Dobra 2. Antrenori: Adrian Petrea și Alexandru Sabou.
Rezultatele sferturilor de finală: CS Minaur Baia Mare – Sabbianco Anorthosis Famagusta 22-27 și 23-18; HC Robe Zubri (Cehia) – RK Gorenje Velenje (Slovenia) 26-31 și 24-28; Polva Serviti (Estonia) – Ystads IF (Suedia) 28-33 și 25-29; HC Neva Sankt Petersburg (Rusia) – AEK Atena (Grecia) 21-30 și 27-29.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.