Ștefan Mariș și Maramureșul

1
162

Trăim vremuri acute, când prea des se lovește limba clopotului de marginile acestei lumi. Prea aprig se leagănă turlele bisericilor și prea repede, și pe neașteptate, pleacă dintre noi oameni, prieteni de care ne-am rezemat nădejdea acestei părți de țară. Cum este și profesorul Ștefan Mariș, răpit pe nedrept și prematur din lumea noastră, de acest virus neiertător. Da, poporul este cel mai mare dar, din izvorul lui curge apa bună, care se așază într-o fântână, de unde se adapă un ținut. Maramureșul rămâne o conștiință întemeietoare. Prin vreme, a avut voci răspicate, care au făcut punți între generații. Purtând cultura și civilizația acestor locuri, spre o curgere firească.
O asemenea misie și-a asumat-o și profesorul Ștefan Mariș. Deși s-a pregătit să stăpânească fizica lui Arhimede, puterea rădăcinilor maramureșene l-a absorbit. Așa a devenit o verigă importantă în șirul celor care au cercetat și explicat cultura populară a Maramureșului. Două decenii a condus, cu aplicare și rost bun, Centrul județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Maramureș. Fiecare cuvânt, din lunga denumire a instituției, a fost servit cu devoțiune și pricepere de specialist. Cum spuneam, Ștefan Mariș avea o pregătire realistă, dar a împlinit o datorie de neam de a pune în valoare zestrea Maramureșului. Știa bine că, deși vremea a topit multe diamante din devenirea Ținutului, oriunde răscolești pe văile noastre dai de vechime. Iar vechimea dă forță când este răscolită de prezent.
Ștefan făcea parte din generația care avea legături profunde cu satul maramureșean. Cel interesat să vadă, și să priceapă cultura și civilizația țărănească, înseamnă că a absolvit necesara Facultate a tradiției. A trăirii interioare. Care nu dă diplome, ci curaj și jertfă întru cunoaștere locului născător. Un asemenea absolvent, eminent, a fost și Ștefan. Asta ne-a unit și ne-a povestit o parte din viață. Da, întâlnirile cu el au rămas admirabile pentru mine, deoarece neapărat aveau ca subiect Maramureșul. Simțeam în judecata lui fericita îngemănare între pragmatism și visare. Adică descifrarea simbolurilor vechimii noastre. Era riguros, și se dovedea răspunzător de averea culturii tradiționale, în slujba căreia s-a pus.
Astfel a girat, ca redactor-șef, publicația de mare prestigiu în domeniu, „Memoria ethnologica”, revistă de patrimoniu ethnologic și memorie culturală, cu o vârstă de două decenii. Deși reședința de apariție a revistei este Maramureșul, i-a impus o deschidere națională și europeană. Care are un consiliu științific de rang academic. Aici, Ștefan Mariș a publicat articole care-i certifică interpretarea și meditația asupra patrimoniului moștenit de la înaintași. Revista este prezentă, în aproape o sută de biblioteci universitare, din Statele Unite, în Malaezia. Astfel, fiind înscrisă în bazele de date internaționale. A crezut în cercetarea de teren, urmând pilda profesorului și savantului Mihai Pop.
Cu cercul de colaboratori, a deschis pârtii de cunoaștere a obiceiurilor legate de naștere, nuntă, înmormântare, credințe și superstiții, obiceiuri agrare. Cât a mai rămas din toate acestea. De numele instituției, condusă până mai ieri de Ștefan Mariș, se leagă organizarea de festivaluri, expoziții de etnografie în străinătate, sprijinirea tinerilor creatori. Trăind într-o lume în care valorile sunt bruiate, Ștefan Mariș a fost un învingător. El inspira încredere prin argumentele folosite. Avea acea demnitate a maramureșeanului care cunoaște rânduiala lumii despre care vorbește. Și scrie. Și-a încununat pregătirea științifică cu o teză de doctorat tocmai despre Lumea în care a plecat.
Care i-a confirmat condiția unui intelectual care s-a exprimat prin semnele duratei spiritului maramureșean. A fost atins de frumusețea stărilor esențiale ale Maramureșului. Nu suntem mulți din eșalonul spiritual al lui Ștefan Mariș. Care ne-a lăsat jocul, și focul memoriei, din locurile nașterilor și trăirilor noastre. A adeverit că omul Maramureșului este un mare călător, veșnic pe drumuri și veșnic legat de casă. Discutam des despre criza acestei lumi, de care Maramureșul nu este ocolit. Dar el continua să creadă, alături de mulți prieteni de idei, printre care eram, că memoria neamului este extrem de necesară, și obligatorie, pentru ca românii să fie în viitorul acestei aprige lumi.
Ștefane, ai lăsat în urmă un îndemn, o fereastră deschisă, un drum necesar de urmat. Maramureșul spiritual îți datorează mulțumiri pentru credința de a crede în el. O fac și eu, prin acest text, în care nu am jelit, ci am povestit despre un om care a făcut ceea ce s-a gândit să facă. Pe vremuri hoream, mai mulți laolaltă, „O, moarte ce ți-aș plăti, la mine de n-ai zini.” Horea-i hore, moartea-i moarte. Nu te uităm, prietene, Ștefan Mariș! Că drumu-i lung, pe el mă duc, capătul o să-l ajung! Adio, prietene!

1 COMENTARIU

  1. „Memoria ethnologica” a fost infiintata de poetul Dumitru Iuga, alias Ion Bogdan Cerbul. Daca a fost profesor de fizica de ce a stat 20 de ani intr o institutie care ii dadea un salariu cat la Florin Pop, Nicolae Scheianu si felix sateanu impreuna? Cine se aseamana se aduna! de ce el a fost prieten cu ioan falca si altii nu_?

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.