La Rona de Jos • Extrase CF eliberate pentru terenurile intabulate gratuit

0
35

Localnicii din Rona de Jos, cărora li s-au măsurat terenurile, vor primi în perioada următoare extrasele de Carte Funciară pentru proprietățile pe care le dețin: „Luna aprilie aduce primele vești bune pentru comunitatea noastră. Primăria Comunei Rona de Jos a reușit să finalizeze intabularea gratuită pentru încă 231 de imobile. Astfel, acțiunea de intabulare a imobilelor din extravilanul și intravilanul comunei a fost finalizată în sectoarele cadastrale cu numerele 14, 16 și 21. În sectorul cadastral cu numărul 14, Valea lui Mihai, au fost intabulate gratuit 108 terenuri și 76 de construcții. În sectorul cadastral cu numărul 16, pe Lal, au fost intabulate gratuit 72 de terenuri și 14 construcții, iar în sectorul cadastral cu numărul 21, Podul Lalului și Coasta Lalului, au fost intabulate gratuit 51 de terenuri și 55 de construcții. În total, au fost intabulate 231 de terenuri și 145 de construcții. În perioada următoare se vor emite extrasele de Carte Funciară și vor fi predate fiecărui proprietar”, a spus Ion Herbil, primarul comunei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.