Poștașii în linia întâi, pe timp de pandemie (I)

0
1190

Marcel Giurge s-a aflat ani îndelungați în postura de lider de sindicat al Blocului Național Sindical Maramureș, dar și în fruntea Sindicatului din Poșta Română, Maramureș. De la postura de sindicalist, el a ajuns să conducă destinele regionalei Poșta Română Cluj căreia îi este subordonată și filiala maramureșeană a Poștei. Anul trecut a fost unul plin de provocări, la fel ca în toate domeniile, dar cu toate acestea, angajații companiei au reușit să treacă cu bine această perioadă. Mai mult, în Baia Mare, poștașii au fost în linia întâi, distribuind materialele igienico-sanitare oferite de către Primăria Municipiului Baia Mare, tuturor locuitorilor din oraș. Alături de factorii poștali s-a aflat și directorul adjunct al sucursalei Cluj, Poșta Română, Marcel Giurge, care s-a implicat în mod direct și a putut fi zărit pe străzile orașului, ajutându-și colegii. Despre problemele Poștei Române, dar și despre provocările din 2020, investiții și proiecte veți afla în următoarele rânduri din interviul realizat cu Marcel Giurge, directorul adjunct al sucursalei Cluj.

Probleme ”moștenite” la Poșta Română

R: Din postura de lider de sindicat, iată că acum sunteți de ceva timp la cârma sucursalei Cluj a Poștei Române. A fost grea această trecere?
M.G.: În urmă cu doi ani, am acceptat să fac parte din echipa de conducere a Sucursalei Regionale Cluj-Napoca, într-un moment destul de delicat pentru Poşta Română încât să se considere necesară şi oportună modificarea structurală a Companiei prin înfiinţarea unor structuri manageriale regionale, care să aducă actul decizional mai aproape de structurile judeţene şi implicit de reţeaua de subunităţi poştale. Experienţa acumulată în anii de activitate sindicală, dublată de cunoştinţele profesionale din cei peste 35 de ani de activitate pe diverse funcții, au făcut din actuala poziţie, o oportunitate de abordare diferită a problematicii cunoscute, la un alt nivel de complexitate cauzală, de a găsi soluţii şi cel mai important, de a acţiona managerial, în limita competenţelor atribuite, pentru aplicarea acestora.
R: Care sunt principalele probleme pe care le-aţi identificat?
M.G.: Cele mai stringente probleme, pe care de altfel le cunoşteam foarte bine din poziţia de lider de sindicat şi care se cereau abordate cu celeritate într-un mod diferit, din postura de factor de decizie de această dată, au fost cele în legătură cu scăderea continuă a veniturilor, calitatea serviciilor, lipsa de personal, fără a se limita la acestea. Se impune o precizare: încă de la început, în toate acţiunile pe care le-am întreprins, am beneficiat de capitalul de bunăvoinţă şi încredere pe care colegii mei au continuat să mi-l ofere în toată această perioadă, dincolo de autoritatea funcţiei. Cunoscându-mi determinarea, perseverenţa şi asumarea în tot ceea ce am făcut de pe poziţia de lider sindical, au răspuns cu solicitudine în toate situaţiile dificile care nu puteau fi parcurse altfel decât cu implicare, efort colectiv şi individual, înţelegere şi acceptare a neajunsurilor – existente şi persistente suficient de mult timp, încât să orienteze comportamente şi uzanţe.

Provocările pandemiei pentru Poșta Română

R: Anul trecut a fost unul atipic pentru întreaga economie. Cum a traversat Poșta Română această perioadă? Care au fost principalele provocări?
M.G.: Cea mai mare provocare a fost aceea de a asigura continuitatea serviciilor poştale, în condiţiile restrictive impuse de pandemie, de a menţine contact permanent cu utilizatorii de servicii poştale în punctele de acces şi livrare, fără a risca contaminarea salariaţilor poştali şi răspândirea epidemiei. De aici, în mod evident pu­tem considera că provocarea majoră a fost pentru salariaţii poştali cu activitate de teren şi pentru cei din front office, care şi-au desfăşurat activitatea în contact direct cu beneficiarii, fără a-i expune pe aceştia contaminării şi fără a se expune pe ei înşişi şi, desigur, familiile lor riscului îmbolnăvirii. Echipaţi corespunzător, dotaţi cu materiale de protecţie (poate nu la nivelul pe care şi l-ar fi dorit), cu toţii au înţeles să fie în activitate, să răspundă clienților, în special ce­lor cu nevoi speciale – pensionari, asistaţi sociali – într-un mod cât mai firesc, fără a ridica pretenţii publice, fără a pune condiţii, fără ca îngrijorarea sau teama să lase pe cineva fără pensie, ajutor social sau orice altă trimitere poştală. Managementul Companiei a făcut eforturi foarte mari pentru a asigura dotarea salariaţilor cu echipamentele de protecție specificate, de aprovizionare a subunităţilor cu materiale de curăţenie/dezinfectanţi, atât pentru salariaţi, cât şi pentru clienți, pentru a depăşi dificultăţile de pe piaţă în a procura materialele respective la nivelul calitativ şi cantitativ adecvat.
R: Care au fost principalele proiecte din perioada de pandemie?
M.G.: Pe lângă menţinerea funcţionalităţii întregii reţele de subunităţi poştale, desigur cu capacităţi corelate cu restricţiile din perioada stării de urgenţă şi mai apoi a stării de alertă, restricţiile de trafic poştal internaţional, restricţiile de transport şi deplasare locale şi/sau naţionale şi altele, fără a pierde din atenţie starea de sănătate şi securitate a salariaţilor şi bunurilor şi valorilor încredinţate, am găsit resurse pentru a dezvolta servicii şi activităţi noi, adaptate necesităţilor de moment. Cu referire la deschiderea şi preocuparea Poştei Române în general şi a managementului Sucursalei Cluj-Napoca, în particular, aş vrea să menţionez foarte pe scurt, două proiecte/activităţi din acea perioadă. Primul la care fac referire, a fost distribuirea prin factorii poştali a materialelor igienico-sanitare oferite de către Primăria Municipiului Baia Mare tuturor locuitorilor, la fiecare adresă din oraş. Cel de-al doilea proiect a ajuns până la acordul de principiu al beneficiarului – Spitalul Judeţean Cluj, a avut ca obiect livarea medicamentelor către pacienţi cu afecţiuni cronice aflaţi în restricţii de deplasare. Provocarea aici a constat în găsirea de soluţii pentru transportul medicamentelor în condiţiile de manipulare şi păstrare impuse de producătorii medicamentelor respective, pentru ca administararea lor să fie în deplină siguranţă.
R: Ați depășit toate aceste dificultăți legate de pandemie?
M.G.: Putem afirma cu certitudine că salariaţii noştri au fost în linia întâi în toată această perioadă, şi încă sunt – dificultăţile legate de pandemie din păcate, nefiind încă depăşite – şi că merită pe deplin toată consideraţia.
Pentru noi, ca instituţie, deşi cu o poziţionare dificilă pe o piaţă a serviciilor poştale liberalizate, a fost o perioadă de confirmare a punctelor tari, ca un real potenţial de creştere în principal în relaţiile contractuale cu mediul privat, ca o alternativă viabilă la activitatea altor operatori, fără de care nu se pot atinge niveluri de competitivitate pe piaţă. (Va urma)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.