Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe

0
154

În fiecare an, în 23 aprilie, este sărbătorit Sfântul Mare Mucenic Gheorghe care s-a născut în Capadocia, într-o familie creștină, și a trăit în timpul domniei împăratului Dioclețian. Încă de tânăr rămâne fără tatăl său, care a murit mărturisind credința creștină. Împreună cu mama sa, se mută în Palestina. Urmează cariera militară, ajungând comandant în armata împăratului Dioclețian. În anul 303, când împăratul a început persecuțiile împotriva creștinilor, Sfântul Gheorghe a mărturisit chiar înaintea lui Dioclețian credința în Hristos. În conștiința populară românească, Sf. Gheorghe este unul dintre cei mai prezenți sfinți, numeroase biserici purtând hramul său. Există numeroase orașe în România care poartă numele Sfântului Gheorghe și chiar unul dintre cele trei brațe ale Dunării este denumit astfel. Imaginea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe ucigând balaurul este prezentă și pe steagul Moldovei medievale trimis de Ștefan cel Mare la Mănăstirea Zografu de la Muntele Athos. Sfântul Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Forțelor Terestre ale Armatei Române.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.