În anul 2020, un tren din trei a avut întârzieri, respectiv un procentaj de 31,47% din totalul trenurilor operate de către CFR Călători, potrivit raportului companiei privind calitatea serviciilor.
Marea majoritate a trenurilor întârziate, 30,08% din total trenuri, au avut întârzieri sub o oră. Totuși, întârzierile trenurilor de călători au scăzut, în ultimul an, cu aproximativ 30% până la 2,5 milioane minute, respectiv 4,7 ani. 81% din trenuri au circulat în grafic, respectiv în medie 1.100 trenuri pe zi din totalul de 1.355 trenuri pe zi.
În perioada 8 ianuarie 2020 – 5 aprilie 2021, în gara Baia Mare, trenurile au acumulat un total de 3.001 minute de întârziere, iar media zilnică a întârzierilor a fost de 11 minute. Ziua cu cele mai mari întârzieri a fost 13 august 2020, când s-a înregistrat un total de 279 minute de întârziere.
În 2020, au fost înregistrate aproape 5.000 de petiții, din care 72,47% au fost reclamații. Acestea au avut ca obiect întârzieri ale trenurilor, lipsa vagoanelor, anularea trenurilor, comportamentul personalului de tren sau condițiile de călătorie (murdărie, defectarea instalațiilor de climatizare etc.)
În anul 2020 s-au primit 40 de cereri de despăgubire pentru întârzieri de trenuri, din care au fost plătite 34 de cereri, celelalte fiind considerate neglijabile, deoarece întârzierile erau sub 60 de minute. Potrivit regulamentului CFR Călători, despăgubirile se acordă în trafic internațional în procentaj de 50% dacă întârzierea depășește 2 ore și 25% dacă este mai mică.