Juniori II. Grupa Valoare 3
Calificare in extremis pentru CSŞ 2 Baia Mare la turneul final al juniorilor II, care a încheiat Grupa Valoare 3 doar pe poziţia a treia. Returul turneului semifinal s-a desfăşurat în Sala de Sport a Şcolii ”Vasile Alecsandri” la finalul săptămânii trecute, turneu unde CSŞ 2 a repurtat două victorii şi un egal, parcurs care a propulsat clubul băimărean în ultima fază a competiţiei.
Datorită punctajului superior faţă de celelalte două competitoare clasate pe locul 3 în Grupele 1 şi 2, juniorii băimăreni au prins un loc la turneul final şi vor încerca să aibă o prestaţie la nivelul celorlalţi adversari, CSŞ 2 neaflându-se printre echipele cotate cu şanse la medalii.
CSU Suceava, CSM Focşani (Grupa Valoare 1), CSM Bucureşti, CS Fortuna Bucureşti, AHC Talentul este Cheia Bucureşti (Grupa Valoare 2), Liceul Liviu Rebreanu Turda, SCM Politehnica Timişoara şi CSŞ 2 Baia Mare (Grupa Valoare 3) sunt echipele care au avut şanşa să ajungă în ultimul act.
Rezultatele returului, Grupa Valoare 3: LPS Banatul Timişoara – CSŞ 2 Baia Mare 28-36 (11-17, 17-19); CSŞ Corabia – Lic. Liviu Rebreanu Turda 25-56 (13-26, 12-30); SCM Politehnica Timişoara – LPS Cluj-Napoca 34-27 (16-11, 18-16); CSŞ 2 Baia Mare – CSŞ Corabia 52-32 (27-13, 25-19); LPS Banatul Timişoara – LPS Cluj-Napoca 26-38 (15-22, 11-16); SCM Politehnica Timişoara – Lic. Liviu Rebreanu Turda 26-41 (14-21, 12-20); Liceul Liviu Rebreanu Turda – LPS Banatul Timişoara 41-29 (17-16, 24-13); CSŞ 2 Baia Mare – SCM Politehnica Timişoara 27-27 (15-15, 12-12); CSŞ Corabia – LPS Cluj-Napoca 30-39 (14-24, 16-15).



































