Borșa • Cercetat pentru deținerea unui pui de urs

0
62

Joi, 10 iunie, în baza mandatelor emise de Judecătoria Vișeu de Sus, polițiștii au efectuat trei percheziții domiciliare, la locuința și dependințele unui bărbat, de 59 de ani, din Borșa.
În urma verificărilor, au fost ridicate peste 40 kg de carne, ce par a fi de vânat, un pui de urs, femelă, cu vârsta de aproximativ 4 luni, o capcană tip „gură de lup”, prevăzută cu lanț și ancoră metalică, precum și alte bunuri.
Puiul de urs a fost examinat de către un medic veterinar, fiind predat reprezentaților Comisariatului Județean Maramureș.
În continuare, se efectuează cercetări față de bărbatul, de 59 de ani, sub coordonarea procurorului de caz, sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, respectiv deți­nerea în captivitate fără drept a unor specii de interes cinegetic.

Mandat de arestare preventivă

În cadrul cercetărilor în dosarul penal privind bărbatul, de 38 ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de viol, pe raza orașului Borșa, acesta a fost internat cu acordul lui în Spitalul Sighetu Marmației, în data de 2 iunie, în vederea efectuării expertizei psihiatrice.
Cu toate că nu s-a efectuat expertiza psihiatrică, marți, 8 iunie, bărbatul a fost externat, fără ca organele judiciare să fie anunțate.
În aceeași zi, aflând despre externarea din spital, polițiștii din Borșa l-au citat pentru audiere, dar acesta nu s-a prezentat, context în care a fost emis mandat de aducere și nefiind găsit la locul de domiciliu și locurile cunoscute ca fiind frecventate, s-a solicitat emiterea mandatului de arestare preventivă, apreciindu-se că bărbatul se sustrage urmăririi penale.
Judecătoria Vișeu de Sus a emis mandat de arestare în lipsă. Persoana este dată în urmărire națională și se efectuează activități specifice de căutare.

Peste 1.700 documente oficiale falsificate

În urma activităților de urmărire penală efectuate în cadrul unui dosar penal, miercuri, 9 iunie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au dispus extinderea urmăririi penale cu privire la alte 1.758 acte materiale ale infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale.
Totodată, a fost dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale față de trei bărbați, cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani.
Cercetările au relevat că în perioada 24 iulie 2020 – 4 februarie 2021 unul dintre bărbați ar fi falsificat 1.776 de documente oficiale (teste Covid), la solicitarea celorlalți doi bărbați, aceștia din urmă punându-le ulterior la dispoziția clienților pe care-i transportau cu microbuzele pe ruta România-Austria și retur.
Documentele falsificate au fost utilizate ulterior la intrarea pe teritoriul Austriei și/sau altor state, cu scopul evitării plasării persoanelor respective în carantină.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror, fiind solicitate autorităților austriece date cu privire la utilizarea documentelor falsificate, cu scopul tragerii la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate în activitatea infracțională.

Reținut pentru amenințare și ultraj

Miercuri, 9 iunie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au luat măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat, de 47 de ani, sub aspectul comiterii infracțiunilor de amenințare și ultraj contra bunelor moravuri.
În fapt, în data de 3 iunie, bărbatul i-ar fi adresat victimei, o femeie, de 37 de ani, din Baia Mare, amenințări și a început să desfășoare gesturi obscene în fața ei, fapt ce i-a creat acesteia o stare de temere.
Bărbatul a fost depus în arestul Poliției, urmând a fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

Condamnat pentru complicitate la contrabandă

Miercuri, 9 iunie, polițiștii din Sarasău au pus în executare un mandat de executare a pedepsei închisorii pe numele unui bărbat, de 31 de ani, din Remeți.
Acesta este condamnat la 3 ani de închisoare cu executare pentru comiterea infracțiunii de complicitate la contrabandă.
Bărbatul a fost depus în Penitenciarul Baia Mare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.