În Grădina de Fluturi de la Bastionul Măcelarilor, florile verii se deschid, una după alta. Aşa că e o adevărată minunăţie spaţiul ce găzduieşte multitudinea de plante. Pentru a-i atrage pe vizitatori să calce pragul instituţiei, reprezentanţii Bastionului Măcelarilor au pus la cale şi o expoziţie despre „povestea Grădinii de Fluturi”. Pe lângă plantele vii, vor putea fi admirate şi fotografii.
„Ideea acestei expoziţii ne-a venit anul trecut când existau o mulţime de restricţii în ce priveşte vizitarea spaţiului de la Bastionul Măcelarilor. Era destul de stânjenitor. Atunci ne-am gândit să folosim spaţiul de la pergolă, spaţiu unde s-au mai făcut expoziţii de către asociaţiile care lucrează cu voluntari. Expoziţia noastră s-ar dori ceva mai consistent. E despre povestea grădinii de la Bastion. Expoziţia o vom ilustra cu fotografii realizate în spaţiul nostru. Va fi deschisă pe toată perioada verii”, a punctat conservator în cadrul Bastionului Măcelarilor, Minerva Luca.
Pe lângă expoziţia propriu-zisă, vor fi organizate şi ateliere pentru copii şi adulţi unde vor fi predate lecţii de grădinărit. “Anul trecut am lucrat cu copii care au învăţat tot ce înseamnă ţesătura vieţii, toate legăturile care sunt atât de subtile, sau despre ajutorul pe care grădinile naturale îl aduc insectelor. Pot să înveţe, să experimenteze plăcerea de a te conecta pe viu cu grădina. Una e să vezi în spaţiul virtual şi alta e să vezi pe viu, cum albinei i se umplu picioarele de polen, poţi să vezi ciclul de viaţă al unei flori, cum se formează sămânţa etc”, a precizat Minerva Luca.
Iniţial, grădina a avut doar câteva plante care rezistau mai mult la secetă. Ulterior, grădina s-a dezvoltat. “Am săpat şi am curăţat două zone unde am plantat flori din cele care sunt apreciate de fluturi. Avem peste 200 de specii de plante în grădină. Toată această grădină este una ce se înscrie într-o tendinţă bine cunoscută, tendinţa grădinilor naturale. Sunt grădini al căror scop este să atragă fluturi. Încet se creează un habitat natural care poate găzdui o mulţime de fluturi şi de insecte”, a mai spus Minerva Luca. În grădină se regăsesc, în principal, plante autohtone. Printre speciile existente aici se găseşte şi şovârvul, cunoscut mai frecvent sub denumirea de oregano. Printre fluturii care s-au “plimbat” prin grădină se numără: Ochi de Păun, Lămâiţa, Coada rândunicii.





























