An de an, foștii angajați de la Exploatarea Minieră Baia Sprie, acum pensionari, se întrunesc și socializează. Unii dintre ei au ajuns la vârsta de 90 de ani și abia așteaptă să se vadă cu colegii mai tineri de 60-80 de ani.
De fiecare dată atmosfera este una plină de emoții, distractivă și de bună dispoziție. Și această a 13-a întâlnire, cu siguranță, va fi la fel, pentru că nu lipsesc Petre Ceteraș și Remus Dumitrean („Coco”).
Și orchestra va fi la înălțime, iar perlele minerești, vor face o bună dispoziție pentru cei 71 de foști ortaci care și-au anunțat prezența, joi 18 iulie, de la ora 13, la „Amicu” Baia Sprie.
Organizatorii acestor întruniri sunt: Elvira Labina, Alexandru Mureșan, Gheorghe Bud și Petre Ceteraș, care s-au străduit să asigure o atmosferă frumoasă de neuitat pentru participanți.