Costel Daniel Grămadă, noul pilier dreapta al campioanei României

0
44

Pe lista noilor achiziții ale campioanei en-titre, CSM Știința Baia Mare, se află un alt jucător venit din zona Moldovei, pilierul dreapta Costel Daniel Grămadă.
Născut pe 11 octombrie 2002 în Pașcani, județul Iași, puternicul jucător de profil ofensiv (110 kg – 1,78 m) a început rugby-ul în 2014 la CSM Pașcani sub coordonarea lui Ioan Hău. Timp de un an, 2016-2017, a evoluat la CS Unirea Pașcani, antrenor Nicolae Tarcan, iar ulterior a fost transferat la CSȘ 2 Baia Mare, club pentru care a jucat în intervalul 2017-2021. Sub comanda antrenorilor Răzvan Popovici – Mircea Taloș – Andrei Vălenaș, Daniel Grămadă s-a încununat cu un loc doi obținut în acest an în Campionatul Național de Rugby 7, intrând totodată în vederile tehnicienilor României de la loturile de Under 17, 18, respectiv Under 20. Cu echipa României Under 18 ani a susținut un meci test contra Africii de Sud, în timp ce cu actuala națională de Under 20 de ani se află în pregătiri pentru apropiatul Campionat European din 2021.
Informație furnizată de rugbybaiamare.ro.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.