Ana Blandiana și tinerii

0
249

Între 19 și 22 iulie, 8 elevi ai Colegiului Național „Mihai Eminescu” Baia Mare au participat la ciclul de conferințe pe tema anticipării tendințelor autoritariste în lumea contemporană, din cadrul Festivalului de idei UNSETTLED, desfășurat în Sighetu Marmației, organizat de Fundația Academia Civică și Freedom House România.
Fascinația pentru trecut și pentru literatură este atât de rar întâlnită în zilele noastre încât orice astfel de ocazie devine un prilej deosebit de afirmare, de cunoaștere și cel mai important de învățare. Grupul nostru, dornic de cunoaștere și descoperire a urmelor înaintașilor, a pășit sfios pe holurile pline de istorie a neamului din cadrul Memorialului Victimelor Comunismului și ale Rezistenței de la Sighet.
Aventura noastră avea să devină cu atât mai specială și plină de trăiri unice, cu cât am avut onoarea să vorbim și să o cunoaștem pe marea noastră poetă, Ana Blandiana. Și nu îmi pot da seama dacă a fost un pur noroc sau dacă așa a voit Divinitatea, dar pot spune că nu ajungeam într-un moment unic în viețile noastre fără implicarea dascălului nostru, Ioan Țiplea.
Și când credeam că soarta va termina o vreme din a ne surprinde atât de frumos, o face din nou prin onoarea de a putea să vorbim și să ascultăm frânturi importante ale istoriei aduse la lumină de Gheorghe Mihai Bârlea.
După unicele momente ale vieții ce ne-au fost dăruite, ne întoarcem cu inimile pline de bucurie, cu sufletele înălțate până la cer și cel mai de preț, cu amintirea că într-o zi ploioasă de iulie ne-a fost dat să o cunoaștem pe Ana Blandiana.
Întâlnirea cu ea a fost atât de puternic strânsă în mreje de atenție și de bucurie, ploaia uitând să cadă și lăsându-ne să medităm asupra a tot ce am văzut, ce am învățat și să putem savura cu toată ființa noastră paginile cărților cu autograf, ce vor rămâne în fața timpului dovada și simbolul întâlnirii noastre cu Ana Blandiana.
Bogdan Ioan VANCA

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.