Port cu mine o expresie din pruncie, care exprima dezordinea dintr-un loc sau altul: ca în gară! Nu lăsa lucrurile împrăștiate ca în gară, nu sta îmbrăcat neglijent ca în gară, nu vorbi aiurea, ca în gară. Și multe alte asemănări din realitatea imediată cu locul misterios al așteptărilor, al plecărilor, al despărțirilor. Pentru mine, gara reprezintă o metaforă a existenței, pentru alții o confuzie a valorilor. Unde se adună și unii, și alții, toți care au dreptul la călătorie. Fără să aduc cuiva cuvinte de scădere, dar atmosfera politică din România, din ultimele luni, o asociez cu o gară. Din care unii vin, alții pleacă. Unii urcă pe o parte și coboară urgent pe cealaltă. Că toate locurile din vagon sunt ocupate. Că acolo, în vagon, cu precădere în vagonul-restaurant, se fac și se desfac cărți, se construiesc și se surpă destine politice. La ora la care scriu aceste rânduri, în trenul care nu duce, deocamdată, spre nicăieri stau înghesuiți liberali, pesediști și udemeriști.
Liberalii au o condiție inedită. După un an de la alegerile parlamentare, votul românilor este deturnat, răsturnat, denaturat, falsificat, chiar trădat. S-a săvârșit un furt de încredere. Cei care au votat cu liberalii au avut în minte demiterea guvernului Dăncilă, operațiune politică cu care s-a mândrit președintele Iohannis. Acum se preface că a uitat. Liberalii și președintele ar fi trebuit să-și ceară iertare acelor români care acum li s-au înșelat așteptările. Nu se practică scuza politică? Că știu de la școala primară că o greșeală recunoscută este pe jumătate iertată. Dacă își articulau bine argumentele, ieșea un spectacol politic inedit. Și era un argument credibil: interesul național!
Așa, frauda politică era mai îngăduitoare. Acum, involuntar, se repară greșeala de după alegeri, când pesediștii au ieșit pe primul loc, iar președintele i-a preferat pe liberalii lui. În asemenea împrejurări este invocat Caragiale. Depunem mărturie cu realitatea politică de astăzi că marele dramaturg este depășit. Situațiile din piesele lui mai aveau o noimă. Cele de astăzi au intrat sub zodia absurdului lui Ionesco. De aceea am spus, de multe ori, că nu înțeleg lumea politică de astăzi. Nu-i deslușesc tainele! Și scriu ce vedeți și dumneavoastră. Negocierile dintre liberali și pesediști, cele la vedere, scot la iveală mai multe deosebiri decât asemănări. Ce-i unește?
Toți înțelegem că este vorba despre banii europeni, o mană financiară care trebuie gospodărită. Poate să-i unească tema pandemiei? Nu se arată foarte preocupați de bolnavii și morții acestei țări. Am observat expresii dure, unele caraghioase, au fost pentru moment arhivate. Nu uit zugrăveala stranie a președintelui țării cu referire la un actual partener de dialog, care se vrea la guvernare, cel care „a promis Ardealul ungurilor.” A, da, politica este arta compromisului!, spun manualele de politologie. Teoria ca teoria, dar practica ne omoară! Mă uit, acum când scriu, cum noua alianță se adună în gara națională. Ca un paradox, așteaptă, discută aprins, dar încă nu a ajuns trenul în gară. Iar noi, care nu suntem sortiți pentru călătoria politică, dorim să vină trenul în gara națională.
Măcar știm încotro se vor îndrepta. Și ce foloase ne vor aduce. Că doar ăsta este scopul. Dacă ies din orizontul metaforei, suficient de directe, ajung pe peronul gării naționale, acolo unde sunt partidele care au făcut o surprinzătoare alianță. Cum mă întrebam la început: ce doresc să facă pentru țară? Cei doi parteneri care râvnesc la guvernare negociază și chestiuni care, după opinia lor, nu sunt negociabile. Este o confuzie, pe văzute, între politica de dreapta și cea de stânga. Oare mai există asemenea ideologii? Se luptă pentru funcția de premier. Se adulmecă ministere. Mai ales cel al finanțelor. Acolo se împart banii. Între timp, televiziunile rotesc amețitor creșterea prețurilor. Cică nu se poate face mare lucru pentru a stopa explozia de origine necunoscută. Zău, de unde și cum a apărut această avalanșă? Se dau explicații supranaționale, dar avem și noi conductele noastre defecte. În gara națională este cald. Sălile de așteptare sunt prielnice. Cei cuprinși de frig sunt afară. Cumpără aeroterme și se întreabă de ce nu mai vine trenul?
Oameni buni, salvarea acestui timp jeluit nu poate fi împlinită numai prin reunirea românilor ca proiect de țară. Ura nu ne poate locui în aceste vremuri! Eu cred că sentimentul național, fără patriotisme desuete și naționalisme extremiste, nu a dispărut. Cei care vor să urce în trenul pentru ziua de mâine să nu uite asta. Cred că mai este nevoie de țară în lumea asta. De aceea privesc, de aici din Maramureș, cu interes când va veni trenul, cu oameni salvatori, în gara națională. Așteptăm!
