“Se cunoaște faptul că prima laiță care a apărut în casa tradițională era făcută odată cu casa, adică era încastrată direct în pereții acesteia. Cu timpul, atât scaunele, cât și lăițile au căpătat, pe lângă scopul lor utilitar și rolul de decor, chiar de distincție socială”, afirmă muzeograful Ilie Gherheș. Fenomenul lăzilor de zestre, precum și al lăiților a căpătat o înflorire deosebită, mai cu seamă începând cu mijlocul secolului al XVIII-lea, până la mijlocul secolului XX. Ca piese de interior, mobilierul acesta rudimentar era, în general, lucrat de către un membru al familiei, era făcut cu barda și cu dalta, decorat uneori și cu horjul. Cu timpul, lăzile de zestre au devenit mai frumoase, fiind numite chiar și „tronuri” și erau destinate, în primul rând, pentru depozitatul hainelor de sărbătoare, ale podoabelor. Laița cu ladă era așezată în locul cel mai de cinste din casă, iar în fruntea mesei erau invitați să stea musafirii cei mai importanți sau feciorul care era preferatul fetei de măritat. Au existat mai multe centre de lădari, în diferite zone dar, în general, erau făcute de către proprietarul casei sau de către un frate al miresei. Lăzile se făceau din lemn de fag, brad, stejar, paltin, în funcție de ce oferea zona. Mai multe detalii puteți afla dacă veți vizita Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară din Baia Mare sau de pe pagina de facebook a instituției muzeale.
