Lacrimi şi amintiri dureroase în această perioadă pentru familiile eroilor Revoluţiei din 1989. Ziua de 22 decembrie este una a comemorării celor care şi-au dat viaţa pentru ca românii să îşi redobândească libertatea.
Ca în fiecare an, în Baia Mare, momentul a fost marcat la troiţa din Piaţa Revoluţiei. Prea puţini trecători s-au oprit din agitaţia vieţii cotidiene pentru a-şi aminti de ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 32 de ani. Pentru majoritatea celor prezenţi a fost mai mult o sarcină de serviciu, îndeplinită după acelaşi tipic. Până şi numărul membrilor din familia eroilor martiri, prezenţi la ceremonial, se restrânge de la an la an. La ceremonialul militar-religios au fost prezente autorităţi judeţene şi locale, preoţi militari, şefii unităţilor şi instituţiilor aparţinând sistemului de apărare naţională, reprezentanţii filialelor judeţene ale veteranilor de război, Cultul Eroilor, Asociaţia 22 Decembrie, reprezentanţi ai partidelor politice şi instituţiilor publice deconcentrate.
După intonarea Imnului Naţional al României şi oficierea slujbei religioase, a ţinut discursul specific momentului, Adiel Florian, preşedintele Asociaţiei 22 Decembrie. De departe, cei mai emoţionaţi au fost membrii familiilor eroilor martiri. La ceremonial au asistat doi dintre fraţii lui Pavel Pricop şi soţia pilotului de elicoptere, Victor Motica. „Noi am fost cinci fraţi cu Pavel. Acum îmi dau seama ce înseamnă frate şi îmi lipseşte. Familia era mai unită în trecut şi însemna foarte mult. Eu aveam atunci 30 de ani. Pavel avea 20 de ani. E foarte greu în această perioadă, ne amintim mereu de fratele meu, dar simţim şi bucurie că am reuşit să trăim alte vremuri, de democraţie”, a spus Mircea Pricop, fratele eroului martir, Pavel Pricop, care a fost împuşcat în 22 decembrie 1989 în faţa Ministerului Apărării Naţionale. Soţia pilotului Victor Motica, Doina, avea doar 36 de ani. Îşi aminteşte şi acum cu lacrimi în ochi de acel moment dureros din decembrie 1989. Soţul ei fusese trimis într-o misiune secretă. Urma să transporte cu elicopterul doi oameni de încredere ai lui Nicolae Ceauşescu. Pentru a fi redus la tăcere, trebuia să moară “accidental”. “Este o zi tristă. Ne accentuează tristeţea, amintirile care nu se şterg, puţin se estompează, dar rămân în sufletele noastre. Tot sperăm să fie bine, să se îndeplinească idealul pentru care soţul meu a murit în Revoluţie. Aveam 36 de ani şi doi copii. A fost dureros”, a punctat Doina Motica. La final, cei prezenţi au depus coroane de flori la troiţa din Piaţa Revoluţiei.
