Părinții copiilor declarați contacți direcți pot primi concediu medical pe baza deciziei de carantinare emise de DSP

0
54

În situația în care în grupa de creșă/grădiniță sau de clasă a unui copil apare un caz confirmat cu COVID-19, copiii care sunt stabiliți ca fiind contacți direcți primesc din partea direcției de sănătate publică o decizie de carantinare pentru o perioadă de 5 sau 10 zile.
Pe baza acestei decizii, părinții celor cu vârstă de până în 7 ani pot primi concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav. Pe baza deciziei de carantinare primită de copilul care a fost stabilit contact direct al unei persoane infectate, unul dintre părinții acestuia poate primi concediu medical pentru îngrijirea copilului, care se plătește cu 85% din media veniturilor ultimelor șase luni, indiferent dacă adultul respectiv este vaccinat/ vindecat de COVID-19 sau nu.
Concediul medical pentru îngrijirea copilului bolnav se acordă persoanelor care au un stagiu minim de asigurare de șase luni în ultimele 12 luni anterioare perioadei pentru care se acordă concediul medical. Același act normativ prevede că acest concediu medical poate fi acordat în limita a 45 de zile calendaristice pe an pentru copil, respectiv pe codul numeric personal al copilului, indiferent că certificatul medical este solicitat de mama sau tatăl acestuia. Copilul-contact direct va sta în carantină timp de 10 zile, dacă nu a trecut prin boală în ultimele 6 luni, sau 5 zile, dacă a mai fost infectat cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 6 luni. Carantina de 5 zile este aplicabilă și celor vaccinați, însă, în cazul copiilor sub 12 ani, vaccinarea va deveni posibilă abia din 26 ianuarie. Pentru carantina de 5 zile se ia în considerare vaccinarea completă, cu două doze, și doar dacă au trecut cel puțin 10 zile de la ultima doză, ceea ce înseamnă că, în cel mai bun caz, de la finalul lunii februarie vor putea fi emise carantinări de 5 zile pentru copiii vaccinați declarați contacți direcți.
Copilul aflat în izolare bagă în carantină părinții
Dacă, în timpul perioadei de carantină, copilul prezintă simptome specifice infecției cu SARS-CoV-2, iar un test rapid omologat sau PCR indică un rezultat pozitiv, copilul trece în izolare. Cei trecuți prin boală/ vaccinați stau în izolare doar 7 zile, în timp ce nevaccinații sunt izolați pentru 10 zile.
În cazul copiilor, se aplică doar criteriul trecuți prin boală sau nu, deoarece vaccinarea acestora nu este încă posibilă. Dacă prezintă simptome, copilul va sta în izolare 10 zile, dacă nu a mai fost infectat cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 6 luni, sau 7 zile, dacă a mai fost confirmat cu această infecție în ultimele 6 luni.
În situația în care copilul este confirmat cu COVID-19, toți cei apropiați și cu care a intrat în contact timp prelungit și fără mască sunt declarați contacți direcți și le sunt emise decizii de carantinare. Astfel, părinții unui copil infectat intră în carantină și primesc un concediu medical de carantină, a cărei indemnizație este de 100% din baza de calcul. Părinții stau în carantină timp de 10 zile, dacă nu sunt vacci­nați/trecuți prin boală, sau doar 5 zile, dacă au fost vaccinați (cu schema completă) sau au mai trecut prin boală în ultimele 180 de zile.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.