Sunt ore astrale ale istoriei și culturii noastre, cărora le suntem datori cu gesturi de aducere aminte, de cinstire a faptelor ziditoare, de luminare a poporului din care facem parte. La doi ani după ivirea lui Eminescu la Ipotești, se naște, la Apa, cel care va deveni un aprig luptător pentru drepturile românilor, dr. Vasile Lucaciu. Vine pe lume în 21 ianuarie 1852, în satul Apa, comitatul Sătmar, fiul învățătorului și cantorului Mihai Lucaciu. Iată, s-au împlinit 170 de ani de la naștere. Devine una dintre cele mai importante personalități politice ale românilor ardeleni din Imperiul Austro- Ungar. Are o biografie impresionantă de luptător unionist, de preot greco-catolic, de țară luminător. Atât în Europa, cât și în America. Avea o sigură și convingătoare înțelegere a mersului vremurilor, cu o temeinică pregătire teologică, fiind doctor de Roma, întruchipând românul care își iubește țara, limba și poporul.
În acest an, în 29 noiembrie, se va rotunji Centenarul de la săvârșirea lui din viață și pogorât în cripta Bisericii Unirii Tuturor Românilor, ctitoria sa de la Șișești. Avem aproape un an la îndemână pentru a răsfoi cărțile de istorie despre marele luptător pentru trezirea conștiinței naționale. Dar și despre alți membri ai familiei sale, care i-au urmat cadența în istorie. Cum destinul lui Vasile Lucaciu, în Nord, s-a întins pe actualele județe Maramureș și Satu Mare, soluția reușitei este să ne dăm mâna intelectualii care prețuiesc și respectă virtuțile înaintașilor. Scriitorul Dumitru Păcuraru, președintele Centrului Multicultural POESIS din Satu Mare, ne-a lansat invitația de a ne uni forțele, sătmăreni și maramureșeni, pentru ca Anul Centenar dr. Vasile Lucaciu să fie o împlinire. Un grup de scriitori sătmăreni au marcat, de Ziua Culturii Naționale, intrarea într-un proiect concret pentru cunoașterea misiunii patriotice a marelui memorandist, mai ales de către cei tineri.
Dar și a fratelui Constantin și a fiului Epaminonda. Am văzut un documentar pe această temă, realizat de Adriana Zaharia la Informația TV. Ideea prietenului Păcuraru de a propune unor parlamentari, din cele două județe, să inițieze o propunere legislativă pentru ca anul 2022 să fie declarat „Anul dr. Vasile Lucaciu și Gheorghe Pop de Băsești,” mi s-a părut salutară. Dar nu a fost să fie. Era un gest simbolic, așa cum s-a întîmplat cu anul 2021, care a fost declarat „Anul Tudor Vladimirescu și Ecaterina Teodoroiu.” Totuși Parlamentul a declarat anul 2022 „Anul Smaranda Brăescu,” prima femeie parașutist din România. Bun și asta! Ce să mai spun despre istoria noastră? Mai ales aceea care ne-a făcut să fim laolaltă! Instituțiile consacrate din cele două județe, sunt convins, vor marca evenimentul în felul lor. Eu m-am alăturat proiectului sătmărean, deoarece mi se pare sobru, serios, documentat și extrem de necesar. Mai ales când istoria începe să devină o cenușăreasă.
Ne vom asocia pentru a organiza manifestări pe parcursul anului, chiar în condițiile pandemiei, pentru a face cunoscute faptele hotărâtoare ale unui mare patriot. Nu vrem să fie umilit prin uitare, ori superficialitate, un făuritor al Marii Uniri. Cum a fost batjocorit chiar în timpul vieții. Și acum mă cutremură episodul vieții Leului de la Șișești, povestit de Tiron Albani. În iarna anulului 1922, bătrânul luptător Vasile Lucaciu se hotărî să mai aducă un sacrificiu prin a candida pentru Parlamentul României Mari. Credea că va putea servi țara pentru care s-a jertfit, cu un sfat al său, mai ales că se prefigura modificarea Constituției României întregite. Și a pornit la alegeri. Nici nu mai era nevoie să facă propagandă electorală, că era suficient numele său și țăranii nu votau pe altul, să fi mers chiar prim-ministrul însuși. În această ultimă luptă a sa, l-a ajuns o umilință, care i-a mai pus o dată pe corpul sfânt pecetea martirajului, chiar acum după ce i s-a îndeplinit idealul pentru care făcuse atâtea sacrificii. Era în drum spre Baia Mare. Se ducea să asiste la o secție de votare. Nu era mânat atât de dorul de a fi ales, ci mai mult voia să vadă ce progrese a făcut țăranul român în exercitarea dreptului de vot, drept pe care nu-l avea înainte de Unire.
La un moment dat, povestește Tiron Albani în cartea sa „Leul de la Șișești,” agenții electorali, împreună cu candidatul guvernamental, s-au năpustit asupra apostolului bătrân și tăvălindu-l în zăpadă l-au maltratat ca pe un hoț de cai. Și inconștienții nu s-au rușinat de fapta lor, egală cu a celor care l-au pălmuit și scuipat pe Cristos. Țăranii, care veneau la vot, l-au descoperit pe dezrobitorul lor, în zăpadă, grav rănit. L-au luat și l-au dus la spital. În același an, 1922, a murit însingurat. Am reluat povestea tristă a tribunului Vasile Lucaciu, tocmai pentru a cinsti memoria lui cum se cuvine. La pogorârea în cripta Bisericii din Șișești, episcopul Iuliu Hossu a spus: „Părinte Lucaciu! Nu ai fost în viață nici rege, nici ministru. Ai fost un vlădică de la țară, care a luptat din toate puterile pentru ca neamul tău să-și capete granițele etnice la care avea tot dreptul.”
Am intrat în Centenarul dr. Vasile Lucaciu! Atâta să nu uităm!
