Proiectul de consolidare a economiei sociale, implementat de Primăria Recea, prin care 21 de tineri antreprenori din comună au primit câte 100.000 lei pentru dezvoltarea unei afaceri locale, prinde contur.
Astfel, o nouă mică afacere a fost pusă pe roate în comună. Este vorba despre o imprimantă ce printează orice imagine pe…pereți. Un lucru unic deocamdată în zona noastră.
„Este o idee de afacere inovatoare și ecologică. Imprimanta realizează printuri direct pe perete și nu numai. Poate face acest lucru pe orice suprafață verticală de diferite materiale: sticlă, lemn, metal, beton, cărămidă etc. De asemenea, imprimanta este mobilă. Se poate monta și demonta ușor, în aproximativ 5 minute, ceea ce o face ușor de transportat și se configurează în funcție de interior, putând ajunge până la 4 metri înălțime. Cerneala folosită este una ecologică, se usucă instantaneu, cu ajutorul a două lămpi UV. Valoarea proiectului este 100.000 euro, din care 72.000 a costat imprimanta propriu-zisă, cerneala, un laptop și o autoutilitară. Echipa din proiect cuprinde 5 persoane”, a explicat Călin Bud, administratorul firmei.
































