Dorel Topan este născut pe meleagurile maramureșene, la Sălsig. A absolvit artele plastice, secțiunea pictură, la Centrul Universitar Nord Baia Mare, având și doctoratul în această specializare, studiile finalizându-se la Universitatea de Vest Timișoara. De-a lungul timpului a avut diferite expoziții în țară, dar și în Belgia, Ungaria, Ucraina, Franța, America. În perioada pandemică, Dorel Topan a fost la fel de creativ, afirmând că viața sa este „direct legată de artă”. Mai mult, a avut șansa de a reprezenta Maramureșul la o expoziție din Manhattan. În plus, Dorel Topan a devenit și ambasador al artei în Italia.
„Ambasador” al artei în America și în Italia
R: Anii pandemici par să fi fost prolifici pentru dvs. ca artist. Lucrările dvs. au ajuns peste hotare și nu oriunde, ci tocmai pe continentul american.
D.T.: A fost o solicitare din partea galeriei cu câțiva ani înainte de expoziție și a fost programată cu trei ani înainte de deschidere. Lucrările au fost expuse la Artifact Gallery, în Manhattan.
R: Cu ce teme v-ați prezentat pe simezele americane?
D.T.: Din seriile propuse, au ales câteva lucrări cu păpuși. Sunt lucrări cu conținut metaforic, formal inspirate de maniera hiperrealistă și de cea Pop.
R: Ce impact a avut în viața dvs. prezența pe continentul american?
D.T.: Cred că e o aspirație legitimă a oricărui artist să expună în centrul cultural al lumii în momentul de față. Mi s-a acordat șansa de a se publica un interviu în revista newyorkeză Artery, care mi-a dedicat o pagină.
R: Ați devenit ambasador al artei în Italia. Ce înseamnă acest titlu?
D.T.: Da, în Italia, mai precis la Palermo. O recunoaștere a activității internaționale. Informațiile circulă la ora de față, iar distanțele sunt nesemnificative. Există preocuparea legitimă pentru promovarea valorilor tradiționale maramureșene, dar tradiția artistică a Băii Mari și arta contemporană este pe nedrept, după părerea mea, lăsată în plan secund.
Secvențe din arta plastică băimăreană
R: Din „vecini” să poposim din nou pe meleagurile autohtone și anume la Muzeul Județean de Artă. Ați fost recent curatorul unei expoziții ce „vorbește” despre secvențe din arta plastică băimăreană.
D. T.: Vechi și nou, legate prin aceeași dorință de creație a artiștilor. Aceeași efervescență creatoare, aceeași intensitate a activității expoziționale. Am fost nevoit să limitez repertoriul de nume, servindu-mă de două criterii și anume: artiști care au debutat după 1995 și artiști din colecțiile noastre. Un bun prilej pentru noi de a ne verifica și evalua patrimonial în dimensiunea sa contemporan-actuală.
R: Au fost curioși băimărenii să admire expoziția sau au intrat într-o oarecare apatie culturală de când cu schimbările și restricțiile de la nivel național?
D.T.: Trebuie să recunoaștem că există această apatie, iar cauza ei o regăsim în teama de pandemie și în restricții.
R: Dvs. cum ați resimțit ultimii doi ani în plan artistic?
D.T.: N-au fost deloc cu mai multă inspirație, viața este legată direct de artă, cel puțin la mine.
„Îmi place să surprind, dar mai ales să mă las surprins”
R: La ce proiecte lucrați acum? Ce teme vă preocupă în lucrările dvs.?
D.T.: Am serii tematice începute pe care le continui. Nu vreau și nici nu pot dezvălui. Îmi place să surprind, dar mai ales să mă las surprins. Căutările la un artist sunt la fel de importante ca lucrul în sine. 
R: Aveți în perspectivă expoziții unde să participați sau v-ați luat o scurtă pauză?
D.T.: Am propuneri și la București și în Italia, dar nu zic hop până nu sar. Până una alta, la fel de importante sunt pentru mine și expozițiile curente ale filialei UAP, invitațiile pe care le primesc în țară.
R: Cum i-ați motiva pe oameni să se întoarcă la viața culturală?
D.T.: Într-un fel sau altul oamenii rămân în cultură, se adaptează, până la urmă asta ține de sănătatea mintală a unei nații.
