În Sala Transist a Primăriei Sighetu Marmaţiei a avut loc, săptămâna trecută, o întâlnire convocată de primarul municipiului, Vasile Moldovan, cu directorii unităţilor de învăţământ şi profesorii de educaţie fizică şi sport din unităţile de învăţământ care au în componenţă clase de gimnaziu.
Scopul întâlnirii a fost organizarea în vederea implementării proiectului “Educaţie prin sport”, a Clubului Sportiv Municipal Sighet. Proiectul se adresează elevilor de gimnaziu din Sighetu Marmaţiei şi îşi propune să atragă un număr cât mai mare de copii către activităţile sportive, să educe tinerii în spiritul unui mod de viaţă activ şi sănătos, dar şi să conştientizeze părinţii acestora asupra rolului educativ pe care îl are sportul în viaţa copiilor lor. Etapa inaugurală a acestui proiect prevede organizarea unei ample acţiuni de promovare a mişcării sportive în rândul tinerilor, prin organizarea unor workshopuri în cadrul cărora personalităţi din lumea sportului sighetean să interacţioneze cu elevii şi cadrele didactice din şcolile partenere. Proiectul prevede, de asemenea, organizarea unei competiţii locale care să îmbine o varietate de sporturi în care să fie angrenaţi toţi elevii claselor primare şi gimnaziale ale unităţilor şcolare de pe raza municipiului Sighetu Marmaţiei, precum şi achiziţionarea şi dotarea şcolilor cu materiale sportive necesare formării şi dezvoltării copiilor.