O celulă de criză a fost constituită la nivelul Consiliului Județean Maramureș în contextul războiului din Ucraina.
Practic, va fi un grup de lucru ce va intra în contact cu asociațiile nonguvernamentale și cu cei interesați pentru ca această situație să fie ținută sub control, a anunțat șeful administrației maramureșene, Ionel Bogdan. De asemenea, a fost pregătit un fond de rezervă de 5 milioane lei ce va putea fi utilizat în situații de criză.
Președintele CJ, Ionel Bogdan, a mai declarat că a fost pregătită începând de vineri, 25 februarie, o tabără de refugiați pe Stadionul Municipal din Sighetu Marmației, unde ISU va instala corturi.
Această zonă va fi una de triere, urmând ca refugiații care vor veni și vor cere azil politic în România să fie duși spre spații de cazare adecvate împreună cu familiile lor. În prezent, autoritățile maramureșene au pregătit peste 3.000 de spații de cazare. De asemenea, CJ va finanța partea de alimentație, îmbrăcăminte, medicație, inclusiv cazarea.
“Voi lua legătura și cu Banca de Alimente, sunt supermarketuri care și-au exprimat dorința de a sprijini acțiunile autorităților locale, fie cu alimente, cu apă, sau alte produse pentru a ajuta oamenii ce sunt în mare nevoie în acest moment. Trebuie să fim umani, să fim alături de frații noștri de peste Tisa, să le întindem o mână de ajutor”, a precizat Ionel Bogdan.
Șeful administrației județene a mai cerut maramureșenilor să fie primitori cu acești oameni care au mare nevoie de ajutor.






























