Maramureșenii, interesați să angajeze ucraineni

0
70

Angajatorii maramureșeni se arată interesați de încadrarea în muncă a cetățenilor ucraineni. Inspectorii de muncă spun că instituției județene s-au adresat agenți economici din Sighetu Marmației, Vișeu de Sus și Baia Mare care și-au exprimat dorința de a angaja ucraineni. În continuare, Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureș se află la dispoziția angajatorilor și cetă­țenilor în acordarea sprijinului necesar.
Inspectorul-șef al ITM Maramureș, Dragoș Năcuță, afirmă că, în conformitate cu noul cadru legislativ, cetățenii ucraineni intrați legal pe teritoriul României și care nu solicită o formă de protecție (azil) în România pot fi încadrați în muncă fără avizul de angajare. “În acest sens, încadrarea în muncă a cetățenilor ucraineni, care nu dețin documente care să probeze calificarea profesională sau experiența în activitate necesare ocupării unui loc de muncă, se poate realiza, pentru o perioadă de 12 luni cu posibilitatea de prelungire de 6 luni, pentru maximum un an, în baza declarației pe propria răspundere a acestora că îndeplinesc condițiile de calificare profesională și experiență în activitate necesare ocupării locului de muncă pe care urmează să fie încadrați și nu au antecedente penale care să fie incompatibile cu activitatea pe care o desfășoară sau urmează să o desfășoare pe teritoriul României”.
Prevederile respective nu se aplică în cazul cetă­țenilor ucraineni proveniți din zona de conflict armat din Ucraina, care doresc să acceadă ori să exercite în România profesiile de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist, moașă, medic veterinar și arhitect. Oficialii ITM au mai arătat că există un model de declarație pe proprie răspundere, pe care cetățenii ucraineni care nu dețin documente care să probeze calificarea profesională sau experiența în activitate sunt obligați să o întocmească la agențiile județene de ocupare a forței de muncă sau direct la angajatorul care dorește să-i încadreze în muncă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.