Cum să nu ne pricepem noi și la geopolitică? Da’ ce, dacă tanti aia de la o televiziune cu ștaif era corespondentă dintr-un birou de pe frontul COVID, apoi a trecut la analize politice și acum la cele militare din alt birou de la altă hartă, noi nu putem? Schimbăm decorul și gata! Râdem glumim, dar zâmbetul ne este forțat, parcă o singură generație nu merită comunism/capitalism/crize economice/pandemie/război/criză alimentară. Pe vremuri, bunicii avuseseră una și bună, pe care o povesteau până la capăt! Cum stăm la acest moment, cine sunt actorii principali?
Mama Rusie
România a stat tot timpul sub amenințarea Rusiei, sau cel puțin cu teama-n sân. Ne-am aliat cu ei numai când a fost musai, la Războiul Ruso-Turc, cel căruia noi i-am zis „de independență” sau la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. După care alianță am mai și plătit pagube de război, cam un deceniu. De această dată însă, Rusia s-a înfrânt singură. A încercat să plătească polițe Ucrainei bazându-se pe lascivitatea Marilor Puteri, a Europei și a SUA. A obținut în schimb o mobilizare și un front comun cum nu s-a mai văzut. La fel, Rusia și-a supraevaluat armata, care de fapt e doar supradimensionată și atât. Mai rău, Rusia s-a bătut singură, a reușit să dăruiască/treacă de partea Ucrainei inclusiv celebra-i armă, Rasputința, (vremea rea, iarna grea amestecată cu noroaiele de primăvară, cu care odinioară îl bătuseră pe Napoleon și apoi pe armata celui de-al treilea Reich). 
Dacă citim printre rânduri și facem o medie între mia de militari ruși morți anunțată de ei, cele peste 15.000 de morți anunțate de Ucraina și cele 5-6.000 evaluate de Pentagon și de serviciile britanice, adevărul o fi pe la mijloc. La fel și-n materie de tehnică. Din păcate, războiul dus cu răcani și cu pseudomercenari i-a adus pe ruși în situația de a pierde pe front tehnică valoroasă, ca număr, dar și ca valoare. S-a dus, e în SUA deja, desfăcută bucată cu bucată! Practic, obrazul de mare putere militară a Rusiei are nevoie de un secol și de mari victorii ca să se refacă.
Europa
Cu mici excepții memorabile, Europa s-a comportat incredibil. A dat dovadă de forță, de compasiune, de duritate în același timp. Cu prețul unei crize energetice și poate alimentare, a pus Rusiei și aliaților niște restricții nemaiîntâlnite. La acest moment, Europa face calcule și planuri să se rupă energetic de Rusia, definitiv. Inclusiv planuri puerile, ce păreau vise, de genul telemuncii și al interdicției circulării cu mașina în weekend, pentru a economisi combustibil. Cu prețul săptămânii de muncă de 4 zile. 
Cu prețul forțării industriei de piese electronice, al căutării de resurse autohtone de metale rare. Cu prețul încurajării mașinilor electrice. Europa ar face acum orice ca să nu mai audă de Rusia. În particular, unele țări și-au crescut cheltuielile de apărare la un nivel incredibil, luând exemplul Germaniei. Dar și al Japoniei! Nimeni nu mai ia pacea ca pe un bun abstract, de necombătut, după această agresiune din mijlocul Europei. Nimeni nu mai acceptă ca un stat totalitar să manipuleze alianțe, piețe, apoi să facă războaie după bunul plac, mințind între timp deșănțat opinia publică, ducând comunicarea publică în derizoriu, la nivel de stat african. „Dacă nu văd eu înseamnă că nu se întâmplă. Ce vedeți voi e miraj, făcătură, agenturili străine!” În plus, la finalul acestui conflict, Europa unită acum va mai avea de plătit câteva polițe, de exemplu, Ungariei. Sau Belarusiei.
NATO
Rusia a obținut exact pe dos faţă de ceea ce și-a propus. A vrut țări tampon între ea și NATO, a obținut o furnicăreală NATO la kilometri de granițele lor. Polonia, România, Lituania sunt pline de trupe NATO cu dotări deja evident superioare. Care chiar dacă nu ajută direct Ucraina, o ajută în plan secundar și în secret cu tot ce poate. Sigur, e de discutat cât de bărbătește e să pui pe altul să se bată în locul tău, dar, având în față un totalitar, e de înțeles că se tem de o escaladare nucleară a conflictului. Deși culoare de evacuare cu căști albastre se puteau face. Oricum, NATO a dovedit, prin mâna întinsă Ucrainei, o superioritate militară nebănuită. De la rachete la tehnică de comunicații, la strategie. Rusia s-a trezit abia acum înconjurată din toate părțile, ba și fără prea mari aliați. Într-adevăr, Ungaria face joc dublu. Siria însă tace mâlc. Cuba la fel. Brazilia la fel. Asupra Chinei vom reveni. India e tot în joc dublu. Până și Cecenia e divizată. Turcia nu știe exact cum să-și joace cartea. Până și Belarusul se ferește să intre fizic în război, când îl vede pierdut. Aliați fățiș sau discreți ai Rusiei au cam dispărut în ceață, în fața presiunii internaționale și a spectrului penalizărilor economice. Nici miliardarii Rusiei, celebrii oligarhi, nu prea sunt de găsit, se spune că zona luxoasă a Arabiei geme de ruși și de ucraineni prin hoteluri și porturi.
S.U.A.
Nu c-am avea nevoie de un polițist mondial, cât că totuși, în ciuda evidentelor abuzuri americane (vezi capitolele Vietnam, Irak, Afganistan), de această dată a fost nevoie de o poziție de forță. Trecem peste bâlbele președintelui ușor depășit, de micile gafe. Americanii au dat tehnică, mercenari, instructori, susținere pe care doar îndrăznim să le imaginăm. Cu toată dârzenia ucraineană, avem sincere dubii că ar fi putut avea asemenea reacții tactice și strategice, plus tehnica de a distruge coloane de blindate, de a doborî rachete, avioane, elicoptere de luptă, de a lovi de departe vapoare de război. De a intercepta convorbiri, de a anunța în timp util trupe de mișcări ale coloanelor, de rachete lansate etc. De a doborî generali în luptă, pe bandă rulantă. Doar nu vă imaginați că respectivii generali au mers la luptă cu chipiul strălucitor și cu pieptul plin de medalii, ca-n pozele postume… Sigur, poziția americanilor e însă una sensibilă, acum trebuie să se ridice la înălțimea așteptărilor. Să devină sprijin și pacificator, nu alt agresor de talia Rusiei.
ONU
În aceste zile, despre ONU putem vorbi, din păcate, ca de OMS pe timp de pandemie. Insipizi, incolori, inodori. N-au fost în stare să trimită trupe de pace, căști albastre. N-au fost în stare să anuleze dreptul de veto al Rusiei sau al altor aliați, împotriva voinței unei majorități uriașe. ONU pare a fi un organism care moțăie, o structură depășită total.
Alte țări cu mare relevanță
Nu c-am face acest război mondial, cât că el deja este. O seamă de țări nu s-au poziționat încă în niciun fel, din cauza intereselor economice sau strategice. Dacă ar face-o, războiul s-ar termina mâine. China ar vrea să fie cu Rusia, veche parteneră de șantaj, dar interesele ei economice sunt mult mai mari în zona Americilor și a Europei. Piața de desfacere a Chinei nu e în Rusia, un boicot total i-ar face muritori de foame. Sigur, și pe noi. La fel, Arabia Saudită și emiratele încă nu s-au decis. Le place jocul în care ei dețin supremația totală în petrol, dar se tem să prindă ursul (URSS-ul, de fapt) de coadă. Alții care tac sunt Kazahstanul…uitați-vă pe harta lumii și vedeți ce bombă cu ceas are Rusia în sud, dacă se decide să se poziționeze cumva. India, la fel, atât ca piață de desfacere cât și ca bun vecin. La fel, Turcia încearcă să-și joace cât de bine cartea, ba are o mână excelentă: are cheia Mării Negre, a spălat obrazul atât cu poziția pacifistă de negociator, cât și cu celebrele drone. Dacă joacă bine, poate reintra decent în NATO și ca bun vecin al Europei. Sau poate intra într-o criză economică și mai gravă decât are, fatală poate. Țările nordice ale Europei sunt și ele poziționate excelent. Polonia e de-a dreptul dură în poziție, Lituania, la fel. Finlanda, Suedia, Norvegia sunt și ele așezate strategic excelent și s-au săturat de Rusia.
Bineînțeles, Ucraina
În ciuda pretențiilor majore ale președintelui Zelenski, a cererilor și a tonului tăios către parteneri europeni, Ucraina este eroul Europei și al lumii la acest moment. Sigur, vor trebui să (răs)plătească toată susținerea. Dacă-și imaginează că nu vor plăti cu vârf și îndesat, se înșală. Inclusiv reconstrucția țării o vor plăti cu resurse, grâne etc. Dar până una-alta, Ucraina cea slavă a reușit să facă ce n-a îndrăznit nici America, nici NATO… să fie un adversar pe măsura Rusiei. La fel de nemilos, la fel de dur. Doar cu mai multă credibilitate și cu o excelentă prezență media, fie ea și propagandistică. Așteptăm să aflăm adevărurile din spatele imaginii excelente a președintelui și a armatei ucrainene. Până una-alta însă, le ținem pumnii!
România
În clasic și neaoș stil românesc, noi suntem prin definiție neîncrezători. România, ca stat, s-a poziționat clar de partea Ucrainei și sub scut NATO, ba ministrul Apărării s-a scăpat la TV și a sugerat că am ajutat mult Ucraina, dar cel mai mare ajutor e în zona cenzurată, a secretului de Stat, nu poate vorbi. Clar, nu? Pe de altă parte, președintele nejucător, moale, flasc, privind cu atenție și îngrijorare, ne tot dă garanții că suntem bine și la adăpost. După experiența COVID, când președintele dă asigurări, tre’ să fugim să ne cumpărăm ulei. Făină. Glumim și nu prea. Însă pe de altă parte, Măria Sa Poporul Român a dat o lecție de umanitate pe care a văzut-o o lume întreagă și de care putem fi mândri! Sigur, s-a mai stins, intervenția autorităților și a profitorilor a făcut ca omul simplu și ospitalier să dea înapoi. Dar am rămas cu imaginea bună.
