Suzuki confirmă că vrea să părăsească MotoGP la sfârșitul anului 2022

0
34

Fosta echipă campioană mondială din cursele de motociclism Suzuki vrea să părăsească MotoGP la sfârșitul acestui an și poartă discuții cu promotorii Dorna cu privire la această posibilitate, a declarat joi producătorul japonez, citat de Reuters.

Suzuki a precizat într-un comunicat înaintea Marelui Premiu al Franței că mutarea este din motive financiare și că ia în considerare, de asemenea, încheierea altor activități de curse.

„Din nefericire, situația economică actuală și necesitatea de a-și concentra eforturile asupra marilor schimbări cu care se confruntă lumea auto în acești ani, obligă Suzuki să reducă drastic costurile legate de curse”, se arată în comunicat.

Suzuki a adăugat că dorește „să își folosească toate resursele economice și umane în dezvoltarea de noi tehnologii”.

Dorna a declarat săptămâna trecută că a contactat Suzuki pentru a-i reaminti constructorului că nu poate lua o decizie unilaterală în conformitate cu termenii contractului cu MotoGP.

Suzuki Motor Corporation și-a reînnoit abia anul trecut implicarea în campionatul MotoGP, în cadrul unui contract valabil până în sezonul 2026.

Producătorul a mai renunțat la MotoGP, părăsind clasa regină după sezonul 2011 din cauza recesiunii economice și a întăririi yenului japonez. A revenit complet în 2015.

Echipa de uzină a câștigat ambele campionate în 2020, când spaniolul Joan Mir a câștigat primul său titlu într-un sezon scurtat de pandemia COVID-19.

Suzuki a câștigat, de asemenea, mai multe campionate în categoria de top de-a lungul deceniilor din anii 1970, cu britanicul Barry Sheene, italienii Marco Lucchinelli și Franco Uncini și americanii Kevin Schwantz și Kenny Roberts Jr.

Șeful echipei, Davide Brivio, a plecat înainte de începerea sezonului 2021 pentru a se alătura echipei Alpine Formula One ca director de curse.

Șeful de proiect al Suzuki, Shinichi Sahara, a declarat la momentul respectiv că plecarea lui Brivio este o „veste șocantă” și o lovitură majoră pentru producătorul japonez.

Plecarea propusă de Suzuki lasă incert viitorul actualilor piloți Mir și a compatriotului său Alex Rins.

(sursa: Mediafax)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.