Interzis meditațiilor cu elevii de la clasă!

0
32

Guvernul le pune gând rău profesorilor?!
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, stârnește rumoare anunțând că va propune introducerea, în Legea Educației, a interdicției ca profesorii să mai facă meditații cu elevii de la clasă. Mai mult, prevederea ar putea fi aplicată chiar din septembrie, odată cu debutul anului școlar 2022-2023.
”Vrem să avem relevanța notelor și vrem să avem respectarea condițiilor de etică în sistemul de educație. Relevanța notelor are de suferit atunci când un profesor face meditații cu un elev de la clasă pe care apoi îl notează”, a declarat ministrul Educației. Mai mult, ministrul Cîmpeanu a punctat faptul că o comisie națională de inspecție școlară va ancheta profesorii care fac meditații cu elevii de la clasele la care predau și va aplica sancțiuni. În opinia ministrului, este „o chestiune de bun-simţ ca un profesor să nu facă meditaţii cu propriii elevi. Pe de altă parte, meditaţiile sunt un lucru obişnuit în orice stat al acestei lumi. Nu poţi împiedica un părinte să investească în educaţia propriului copil, dar trebuie respectate în acelaşi timp şi condiţiile de etică”. În prezent, Co­dul-cadru de etică al personalului didactic din învățământul preuniversitar prevede explicit că ”meditațiile contracost cu beneficiarii direcți ai educației de la formațiunile de studiu la care este încadrat” sunt interzise, însă acest lucru nu prea este respectat. Cât privește tarifele ”practicate” în județ, acestea diferă în funcție de disciplină, durata ori tipul ședinței (individuală/ în grup) și se situează cam între 45 de lei și 120 de lei. Totodată, în func­ție de înțelegere, meditațiile pot avea loc față în față, la domiciliul profesorilor sau al elevilor și, de când cu pandemia, inclusiv online. Tot în privința pregătirii suplimentare, Fiscul a publicat în urmă cu câteva săptămâni ghidul profesorului care dă meditații. Conform documentului, profesorii care încasează bani în numerar sau cu cardul din astfel de activități au acum obligația de a avea casă de marcat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.