Gripa aviară, un pericol real pentru Maramureș!

0
12

În contextul epidemiologic actual, când gripa aviară se apropie tot mai mult de județul nostru, ținând cont că Ungaria a notificat mai multe focare de gripă aviară unele chiar aproape de granița de vest a României, este extrem de important să aplicăm toate măsurile de prevenție, atât în exploatațiile comerciale, cât și în gospodăriile populației.
Astfel, specialiștii DSVSA Maramureș precizează că se va acorda o atenție sporită asupra următoarelor puncte critice de biosecuritate la nivelul fermelor comerciale:
– acțiunile de dezinfecție, dezinsecție și deratizare trebuie să fie efectuate sub supravegherea medicului veterinar de liberă practică, împuternicit organizat în condițiile legii, cu care proprietarul exploatației comerciale de păsări a încheiat contract oficial, acestea fiind executate de către o unitate autorizată sanitar-veterinar sau de către persoane atestate profesional să execute acest tip de acțiune;
– mișcarea persoanelor în exploatațiile comerciale de păsări se face în mod restrictiv, iar accesul vizitatorilor în zona de producție a exploatațiilor comerciale de păsări este permis după o perioadă de așteptare de minimum 3 zile de la ultimul contact cu păsările domestice și sălbatice;
– personalul angajat în cadrul exploatației comerciale de păsări nu poate desfășura activități similare în alte exploatații de păsări;
– furajele trebuie să provină dintr-o unitate autorizată/înregistrată sanitar-veterinar și trebuie să fie transportate în autovehicole speciale destinate și înregistrate sanitar-veterinar pentru acest scop;
– furajele trebuie depozitate în spații sau containere închise sau ambalate astfel încât să nu fie expuse accesului păsărilor sălbatice, iar restul de furaje rămase în hrănitori sau în conductele de furajare nu trebuie să fie utilizate la seria următoare de păsări;
– implementarea planurilor de biosecuritate cu actualizarea tuturor procedurilor anexate acesteia, în corelație cu fluxurile tehnologice și cu schița de amplasament a exploatației, în conformitate cu Ordinul ANSVSA nr. 21/2018.
Având în vedere situația epidemiologică cu privire la gripa aviară înalt patogenă, se recomandă să se evite vânzarea păsărilor la poarta exploatației. Respectarea celor menționate mai sus revine proprietarului exploatației.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.