CSȘ 2 Baia Mare s-a clasat pe ultimul loc la turneul final al campionatului național de juniori 1 la handbal, organizat la Bacău, în urma unui parcurs presărat doar cu eșecuri, patru de toate.
Trei în grupă, 19-31 cu SCM Politehnica Timișoara, 33-34 cu CSȘ Odorheiu Secuiesc și 26-28 cu CSM București, respectiv 30-35 cu CS Medgidia în meciul pentru locurile 7-8.
Campioană națională a devenit SCM Politehnica Timișoara, medalia de argint a primit-o CSU Suceava, iar cea de bronz a fost cucerită de CSM București.































