Gala Micilor Campioni la Spitalul Clinic Județean de Urgență Baia Mare

0
6

Marți, 17 noiembrie, Spitalul Clinic Județean de Urgență Baia Mare va găzdui evenimentul intitulat Gala Micilor Campioni, cu ocazia Zilei Mondiale a Prematurității.
Manifestarea este organizată de unitatea sanitară cu paturi, cu sprijinul Asociației Ba-by HealthCare și al Fundației Aegis Medica și se desfășoară în holul spitalului, între orele 16.30 și 19.00.
”Pe 17 noiembrie, copiii pe care i-am îngrijit se întorc acolo unde le-a început po-vestea. În Secția de Neonatologie, cele mai mari victorii încep cu lucruri atât de mici: o mână care strânge un deget, o primă respirație fără ajutor, un copil care ajunge, în sfârșit, acasă. Unii copii vin pe lume mai devreme decât trebuia și își petrec primele zile în terapia intensivă, unde fiecare gram câștigat este o victorie. Părinții lor învață să spere de la o zi la alta, iar noi, echipa secției, suntem alături de ei zi și noapte.
Când se întorc, ani mai târziu, și ne îmbrățișează, ne amintim cât de mici erau și vedem cât de frumos au crescut. De Ziua Mondială a Prematurității, îi sărbătorim la Gala Micilor Campioni, ediția a IX-a, chiar în holul spitalului. Din 2016 până azi, secția a crescut odată cu ei, de la o maternitate de nivel II la Categoria III A. Doar în 2025, aici s-au născut 2.112 copii, 174 dintre ei înainte de termen”
, au precizat reprezentanții spitalului.
În cadrul evenimentului se va desfășura Parada Micilor Campioni: copiii născuți în-tre 2016 și 2026 urcă pe scenă și primesc trofeul de campion. De asemenea, va fi prezentată povestea secției, de la începuturi până azi. Pentru cei mici va fi organizat un colț de joacă, animație și candy bar pentru copii. Manifestarea cuprinde și un moment muzical, iar la final, fațada spitalului se luminează în mov, culoarea Zilei Mondiale a Prematurită­ții.
”Iar povestea nu se încheie la externare. Continuă cu primii pași, cu prima zi de școală și cu fiecare îmbrățișare. Veniți, cu cei mici cu tot, să scriem împreună încă o pagină frumoasă din ea. Intrarea este liberă”, au concluzionat oficialii unității spitalicești.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.