Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, revine în Maramureș

0
12

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, revine în județul nostru, la invitația președintelui Consiliului Județean (CJ) Maramureș, Gabriel Zetea. De data aceasta, ministrul ar urma să petreacă aici două zile, timp în care să viziteze spitalele din Baia Mare, Sighet, Vișeu de Sus, Borșa, dar și Spitalul de Psihiatrie din Cavnic.

„Vestea bună este că Alex Rogobete a acceptat invitația mea de a reveni în Maramureș, într-o vizită oficială, în perioada 20–22 noiembrie. De această dată l-am rugat să ne acorde cel puțin două zile, pentru că vreau să avem timp să ajungem în cât mai multe spitale. Vom reveni la cele două spitale din Baia Mare aflate în subordinea Consiliului Județean, dar și la spitalele din Borșa, Vișeu de Sus și Sighetu Marmației, pe care le-a vizitat anul trecut. Vreau să vadă ce s-a schimbat de atunci, ce investiții au avansat și unde mai avem nevoie de sprijin.
Și vreau neapărat să ajungem și la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic. Este o unitate medicală mai mică, dar extrem de importantă pentru comunitate, care are nevoie de investiții și de susținere. Știu cât de implicată este administrația locală și vreau să vedem împreună ce soluții putem găsi și pentru acest spital. Nu trebuie să uităm de spitalele mici”
, a declarat Gabriel Zetea, președintele CJ Maramureș.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.