Începând cu 1 noiembrie 2026, trei medici de familie furnizează servicii medicale în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Maramureș în Cavnic, Săliștea de Sus și Ciocotiș, comuna Cernești.
Pentru locuitorii acestor comunități, noile contracte înseamnă mai multe posibilități de acces la medicina de familie, aproape de casă. Aceste contracte reprezintă primele rezultate ale Strategiei privind atragerea medicilor de familie în zonele rurale deficitare din județul Maramureș, elaborată la 26 iunie 2026 de Adrian Mădăras, director General al CAS Maramureș. Strategia a fost prezentată în ședința Colegiului Prefectural din 26 august 2026, la Instituția Prefectului – Județul Maramureș.
„Pentru persoanele vârstnice, pentru familiile cu copii și pentru cei care se deplasează cu dificultate, accesul la un medic în propria comunitate are o însemnătate aparte. Acesta este rostul demersului început în luna iunie: să răspundă unor nevoi medicale acolo unde oamenii trăiesc”, a declarat Adrian Mădăras, director general, CAS Maramureș. Pentru a permite intrarea noilor medici în relație contractuală, conducerea instituției a decis organizarea unei sesiuni extraordinare de contractare în asistența medicală primară. Efortul de a răspunde deficitului de medici de familie se concretizează astfel în servicii disponibile pentru pacienți.
Cabinetele și programul de consultații:
Dr. Naghi Dorin – Dorinmed: Cavnic, str. 1 Mai nr. 9; Luni–vineri: 13:00–18:00
Dr. Năsui Romeo-Mihai: Săliștea de Sus, str. Băleni nr. 15; Luni: 09:00–15:00, Marți: 10:00–16:00, Miercuri: 10:00–15:00, Joi: 09:00–15:00, Vineri: 10:00–15:00.
Dr. Baricz Arpad: Ciocotiș, comuna Cernești, str. Principală nr. 378A; Luni, miercuri și vineri: 09:00–14:00, Marți și joi: 14:00–19:00































