Finanţare de 1,8 milioane euro pentru Memorialul Victimelor Comunismului

0
106

Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din Sighetu Marmaţiei, singurul obiectiv din România care a obținut titlul „Marca Patrimoniului European”, va fi finanțat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Bugetul total al proiectului este aproximativ 1,8 milioane euro.
Secretarul de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Csilla Hegedüs, a prezentat detalii cu privire la finanțarea acestui proiect în cadrul unei conferințe de presă, alături de preşedintele Fundației Academia Civică fondator al Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din Sighetu Marmaţiei, scriitoarea Ana Blandiana. La întâlnire au mai fost prezenți secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației Matuz Zsolt și doamna Ioana Boca director executiv al Fundației Academia Civică. Proiectul propune realizarea unui spațiu expozițional în podul clădirii muzeului și realizarea în imediata apropiere a Memorialului Sighet a unui centru multifuncțional pentru derulare de programe educaționale și de cercetare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.