Taberele MindHub au loc vara aceasta și în Baia Mare. Activitățile se adresează copiilor de 6-11 ani și sunt potrivite atât pentru copiii începători, cât și pentru cei cu experiență anterioară în programare.
Atelierele de programare includ 20 de zile tematice independente, fiecare dedicată creării de jocuri, poveștilor interactive și programării comportamentului roboților, alături de care copiii vor explora, studia, experimenta și inventa o sumedenie de lucruri. Programul include cursuri de programare, ateliere educaționale tematice, sport și jocuri în aer liber. Detalii: baiamare@mind-hub.ro.