Marți, 19 iulie, la ora 16:40, polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Maramureș, în timp ce efectuau serviciul de patrulare în zona Stației CFR Baia Mare, au observat, pe spațiul verde din zona Autogării, o persoană spânzurată de un copac.
Tinerii polițiști, Prodănoiu Constantin și Stejerean Vlad, au intervenit, l-au ridicat în brațe, i-au desfăcut sfoara din jurul gâtului și l-au așezat pe pământ. Deși nu părea să prezinte semne vitale, i s-a acordat primul ajutor și semnele vitale au reapărut.
Bărbatul a fost transportat la spital de către un echipaj al ambulanței pentru îngrijiri medicale.
Victima, a fost identificată ca fiind un bărbat, de 51 ani, din județul Prahova.
Reținut pentru 24 de ore
Față de bărbatul, de 56 de ani, din Șimleu Silvaniei, care a fost depistat de polițiștii băimăreni la volanul unui autoturism pe strada Europa, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.





























