Vineri, 22 iulie, o echipă de intervenție a Jandarmeriei a fost direcționată să se deplaseze la un hotel din municipiu, unde a fost sesizată o persoană cu probleme psihice și comportament agresiv.
La fața locului, jandarmii au constatat că cele sesizate se confirmă și au trecut la stabilirea identității dar din cauză că persoana avea un comportament agitat s-a efectuat un control corporal și al bagajelor.
Cu ocazia controlului, s-a găsit asupra persoanei în cauză o pungă de plastic, transparentă, în care se afla o substanță de culoare verde oliv cu miros înțepător, astfel că s-a luat măsura conducerii persoanelor implicate la sediul Poliției, în vederea întocmirii actelor de constatare și continuare a verificărilor.