LUCIA, raport către satul natal

0
144

E vară capricioasă, dar se întorc acasă românii plecați prin alte țări. Așa am avut bucuria să mă întâlnesc, în curtea mea părintească, cu profesoara Lucia Ileana Pop, stabilită în Italia de peste 15 ani. Amândoi ne-am născut în Desești, pe Ulița Bisericii. Mi-a dăruit două cărți de poezie, ediții bilingve, română și italiană, apărute la Milano, și un volum de scurte eseuri, cu un titlu incitant: „Jurnal de departe în timp de pandemie” (Editura Eikon, București, 2021). Cartea m-a captivat mai ales că abordează o temă care a bulversat lumea, molima a semănat moarte și multă întristare printre cei rămași în urmă. După cum mărturisește autoarea, textele au fost scrise în perioada în care virusul a bulversat Italia, ne aducem aminte de regiunea Lombardia, cea mai afectată de virus.
Scrisul a devenit pentru ea nu doar „o eliberare, ci și cel mai potrivit mod în care puteam să mă simt și eu într-un fel utilă și legată de România în acele momente.” Își pune pe portativul cuvintelor gândurile, preocupările, temerile, speranțele și deziluziile. Se gândește la acea falie provocată de rigorile impuse, care i-au despărțit pe cei de departe, de cei rămași acasă. Aproape în fiecare articol se gândește la satul din nordul României, Desești, unde sunt părinții ei, Ion și Maria, neamuri, prieteni, consăteni. Deși face o panoramă a tragediei și din alte țări, dar mai ales din țara adoptivă, Italia, și din România, nu este uitat satul în care s-a născut. De aceea cred că această carte este și un raport de suflet și grijă, pentru satul natal.
Citind cartea, am înțeles mai bine care este starea de spirit a unei românce, aflată departe de țară. Fiecare capitol este o analiză fină a sentimentelor față de suferință, de condiția omului lovit de năpastă. Este îngrijorată că pandemia a lucrat nemilos la desacralizarea sacrului. Scrie Lucia: „Azi a fost înmormântată o femeie din satul meu natal, din Desești. Acum nu se mai poate respecta obiceiul, azi înmormântarea se face cu doar câteva persoane. Am încercat să-mi imaginez o curte cu un sicriu și niște oameni înșirați la mare depărtare unii de alții, și plânsul surd al celor apropiați.”
Este preocupată de petrecerea sărbătorilor creștine în singurătate, departe de biserica satului. Din Peninsula ținută în frâu de pandemie, Lucia apelează la amintirile salvatoare: „Când mă gândesc la Paște, nu pot să nu mă gândesc la nerăbdarea cu care așteptam sărbătoarea, cu emoția cu care mă duceam la spovadă, simțind că voi fi chiar în fața lui Dumnezeu și că va trebui să-i dau socoteală pentru păcatele mele, la smerenia oamenilor din sat, a bunicelor mele, care ajunau de joi seara până duminică, la munca oamenilor pentru a întâmpina, cum se cuvine, marea sărbătoare.” Îl evocă pe Părintele Ioan Ardelean, parohul bisericii din De­sești, care a găsit soluții pentru a aduce bucurie sătenilor în momentele grele bântuite de virus.
Ne destăinuie experiența unui Paște diferit, departe de locurile natale. Ne mai spune că în Italia „bisericile sunt un fel de muzee, în care intri mai mult ca să admiri valoroasele opere de artă decât să te rogi, iar sărbătorile sunt aproape în exclusivitate prilejuri de a sta cu prietenii, a petrece cu mâncare și băutură.” Se dovedește a fi o bună cunoscătoare a limbajului teologic, ilustrat în eseul „Gânduri despre cuvinte.” Ea, profesoara școlită în sat și apoi în Baia Mare, Universitatea de Nord, își exprimă admirația pentru cadrele didactice care au contribuit la educația ei, începând cu învățătoarea Paulina Sabadîș, din Desești. Regretă că în România nu este un echilibru în ceea ce privește sistemul de valori, dar asta nu-i afectează prețuirea pentru țara în care s-a născut și a învățat.
Este bucuroasă că face parte din mulțimea de profesori. Adaug eu, după citirea cărții, face parte din eșalonul profesorilor cu vocație! Scrie despre condiția medicilor în vreme de pandemie, sacrificiul lor pentru semenii ajunși la limita dintre viață și moarte. Asta nu înseamnă că nu deslușește multe neajunsuri din sistemul de sănătate din ambele țări, agresat de violența molimei. Are și propuneri decente, solvabile. Cartea se remarcă prin sinceritatea mărturisirii, cuviința ideilor și pledoaria pentru iubire și fericire. De aici sursa de optimism a cărții și implicit, a autoarei.
Este și o probă de devoțiune pentru țară și satul natal. Așa am descifrat sufletul Luciei, care nu se dă dusă de dorul de acasă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.