Tineri, bănuiți de mai multe furturi, arestați preventiv

0
40

Având în vedere trei sesizări de furturi (țigarete, băuturi și diferite bunuri), din magazine situate în mediul rural – Bârsana, Șomcuta Mare și Berchez – în valoare de peste 130.000 lei, o echipă constituită la nivelul Serviciului de Investigații Criminale s-a deplasat, săptămâna trecută, în comuna Bârsana, în vederea efectuării de verificări cu privire la aceste fapte.
Astfel, polițiștii care au exploatat mai multe date și informații au reușit să identifice autoturismul bănuit că ar fi folosit la comiterea faptelor. Ulterior, acesta a fost dat în atenție în vederea depistării și identificării lui și a presupușilor participanți.
În data de 29 septembrie, la ora 03, a fost sesizată o spargere dintr-un magazin din Copalnic Mănăștur, motiv pentru care o patrulă a Poliției Cavnic a pornit în urmărirea autoturismului în cauză, dar conducătorul auto a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor, continuându-și deplasarea până în comuna Budești, unde, pe fondul vitezei excesive, a intrat în coliziune cu un stâlp.
Ocupanții autoturismului, doi tineri, de 23 și 22 de ani, din județul Vaslui și comuna Moisei, au fost transportați la Spitalul din Sighetu Marmației pentru îngrijiri medicale.
În urma verificării autoturismului, polițiștii au identificat mai multe pachete cu țigări și alte bunuri susceptibile că ar fi fost sustrase din magazin, precum și diferite obiecte despre care există bănuiala că ar fi fost folosite pentru comiterea faptelor.
În continuare, se efectuează cercetări în vederea probării întregii activități infracționale ale celor doi tineri, existând suspiciunea că ar fi acționat atât în județul Maramureș cât și în alte județe.
Pe numele ambilor tineri, instanța de judecată a dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.