Alocațiile cresc de la 1 ianuarie 2023

0
28

Ce mai poți cumpăra copiilor cu suma de 12 lei?
Începând cu 1 ianuarie 2023, alocațiile de stat pentru copii vor fi indexate cu rata inflației. Majoritatea copiilor, adică cei din grupa de vârstă 2-18 ani, vor primi în plus… 12 lei.

• ceva mâncare, rechizite; haine sau jucării – aproape deloc

Potrivit Ministerului Muncii, în Maramureș, în luna septembrie, erau înregistrați 82.129 de beneficiari ai alocației de stat pentru copii. Ce poți cumpăra, însă, astăzi, după valul de scumpiri, cu cei 12 lei pe care copiii îi vor primi în fiecare lună, începând cu 2023? Foarte puține. Dacă e să ne raportăm la mâncare, de 12 lei poți cumpăra alimente-gustări ce ajung doar pe maximum o săptămână: 8 covrigi sau 7 iaurturi mici. Din supermarket, de 12 lei mai poți lua 4 kilograme de mere ori 2 pungi de cereale. La capitolul haine, suma e greu de gestionat. Cu 12 lei poți achiziționa celui mic un tricou ori 2 perechi de șosete. Cea mai bună ”investiție” ar fi direcționarea acestui mini-buget de 12 lei către rechizite, pe care copiii le pot folosi la grădiniță sau la școală. Suma aceasta este echivalentă cu: 7 pixuri/ 6 coperți/ 2-4 caiete/ 2 acuarele/ 2 seturi creioane grafice/ 1 set creioane colorate/ 1 caiet desen. Cât privește jucăriile, e imposibil să cumperi ceva alocând doar 12 lei.

• alocația din România, una dintre cele mai mici din Europa

În comparație cu celelalte state europene, alocația din România este una dintre cele mai mici, alături de cea din: Bulgaria, Polonia și Slovacia. În Austria, spre exemplu, copiii de la 3 la 10 ani primesc lunar 122 de euro, iar de la 10 până la 19 ani – 141,5 euro. În Cehia, spre exemplu, pentru o familie cu un copil de până la 5 ani alocația este de 298 de euro. Danemarca acordă o sumă trimestrială, care variază între 200 de euro pe lună (603 euro/ trimestru) pentru copiii între 0 și 2 ani, respectiv 125 de euro/ lună pentru cei între 15-17 ani. Franța are o alocație lunară de 92 de euro până la 185 de euro, în funcție de venitul familiei. La aceasta se adaugă o sumă de 394 de euro pentru educația copilului. În cazul Irlandei, se acordă 140 de euro pe copil, lunar. Norvegia are o alocație de 102 euro/ lună, în vreme ce Slovenia acordă între 114 euro și 30 de euro pe lună, în funcție de venitul familiei. În Suedia alocația este de 120 de euro, lunar.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.