Echipa Far a Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” Baia Mare a marcat și în acest an Săptămâna Generozității, desfășurată sub tematica „Generozitatea se învață acasă și se exersează la școală”. Activitățile au cuprins atât o întâlnire între foști și actuali elevi ai echipei, cât și redactarea unor scrisori de mulțumire către autoritățile care sprijină implementarea programului „Școala Încrederii”, coordonat de prof. Ioana Popovic, la Școala Gimnazială “Lucian Blaga”: Primăria Baia Mare și Consiliul Județean Maramureș.
Săptămâna Generozității a început cu o inedită întâlnire, găzduită la Centrul Millennium, la care au luat parte părinți, cadre didactice, foști și actuali membri ai echipei Far a Școlii Gimnaziale “Lucian Blaga” Baia Mare, cea care se ocupă de punerea în practică a activităților programului “Școala Încrederii”. Discuțiile s-au axat pe tematici variate, de la altruism, recunoștință până la încredere și leadership. Mai mult, elevii și-au împărtășit impresiile după cei trei ani în care au luat parte la acțiunile programului.
“În cadrul echipei Far am fost implicați în numeroase proiecte, activități care ne-au pus în valoare, care le-au dat ocazia elevilor să își facă vocea auzită, care le-au stârnit interesul pentru educație și dezvoltare personală. Echipa Far m-a ajutat să am încredere în forțele proprii, să îmi găsesc aripile și să conștientizez că sunt valoroasă. Am învățat că schimbările mici au impact mare și cât de importantă este colaborarea, lucrul în echipă. Mai mult, mi-a dat ocazia să cunosc oameni extraordinari alături de care am creat amintiri de neuitat, valoroase care vor rămâne peste ani”, a subliniat Beatrice Sabou, absolventă a Școlii Gimnaziale “Lucian Blaga”.
În semn de recunoștință, membrii echipei Far au redactat Moșului scrisori prin care au mulțumit autorităților locale, județene, Fundației Transylvania College Cluj-Napoca (fondatoarea programului național) și le-au dus personal pentru a le înmâna persoanelor care le-au acordat cel mai mare sprijin: dr. ec. Cătălin Cherecheș, primarul Municipiului Baia Mare, respectiv Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș.
Fiind în săptămâna premergătoare Crăciunului, elevii au oferit în dar și un recital înălțător de colinde.
”O surpriză frumoasă am primit din partea Echipei Far a Școlii Încrederii ”Lucian Blaga” Baia Mare. Elevii, îndrumați de doamna profesoară Ioana Delia Popovic, au redactat o scrisoare de mulțumire, pe care mi-au înmânat-o. Este cu adevărat o împlinire să văd că în Maramureș avem tineri atât de talentați, harnici și cu o educație foarte bună, care au dorit să mulțumească prin aceste scrisori tuturor celor care i-au sprijinit în activitățile lor din acest an. Mulțumesc mult echipei Far a Școlii Încrederii Lucian Blaga din Baia Mare. Sunteți un exemplu pentru toți copiii și pentru generația tânără!”, a scris, pe Facebook, Ionel Bogdan, președintele CJ Maramureș.
“Unii dintre dumneavoastră știți că, acum trei ani, echipa școlii noastre a ales ca școala să facă parte din programul “Școala Încrederii”. Am făcut această alegere pentru binele copiilor și adulților din școală și ca să aducem un alt mod de a face educație. Noi simțim că, în acești ani, am redat școala copiilor: sunt tot mai implicați în mediul fizic, lecțiile sunt mai atractive și elevii contribuie la ele, profesorii și copiii se înțeleg mai bine, școala este mai plină de zâmbete și îmbrățișări”, a explicat prof. Ioana Popovic, coordonatorul programului “Școala Încrederii” la Școala Gimnazială “Lucian Blaga”.
“Școala Încrederii” este implementat în peste 200 de grădinițe și școli de stat din țară astfel că peste 100.000 de elevi beneficiază de activitățile acestui program. Pentru a extinde programul, se pot face donații, trimițând cuvântul ÎNCREDERE la 8845. Cu 2 euro donați, un copil poate fi ajutat să învețe într-o școală a încrederii.