Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Istorică din Baia Mare

0
141

Duminică, 8 ianuarie 2023, care este dedicată de Biserica Ortodoxă începutului propovăduirii Domnului, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a oficiat, după o tradiție deja încetățenită, prima Sfântă Liturghie Arhierească de după Anul Nou la biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” Baia Mare, cunoscută cu numele de Catedrala Istorică, împreună cu soborul de preoți și diaconi  de la Centrul Eparhial și ai sfântului locaș de închinare și în prezența unui mare număr de  credincioși.

„S-au încheiat sfintele sărbători creștine de iarnă. Suntem în prima duminică din noul an, prima duminică după Botezul Domnului, care coincide întotdeauna cu începutul misiunii Mântuitorului și începutul propovăduirii Evangheliei Împărăției lui Dumnezeu, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Iustin. Tradițional, pentru că nu putem fi de sărbători la Catedrala Istorică, am făcut un obicei, spre bucuria părinților și a credincioșilor, să fim în prima duminică din noul an la Catedrala Istorică și să săvârșim Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, deoarece, de hramul acestei Catedrale Istorice „Adormirea Maicii Domnului” nu putem să fim prezenți, întrucât suntem la marile mănăstiri și după 15 august suntem invitați în teritoriu cu insistență pentru sfințiri și resfințiri de biserici, deoarece se întorc românii din diaspora acasă la sfârșitul lunii august. Așa că am revenit. Aici ne-am început activitatea ca Arhiereu, am slujit primele Sfinte Liturghii și ne amintim cu multă emoție cât de plină era Catedrala atunci. Erau mai puține biserici în municipiul Baia Mare. Cât de plină era Catedrala la slujbele arhierești. Aici a slujit Înaltpreasfințitul Justinian, până la sfințirea demisolului noii Catedrale Episcopale „Sfânta Treime”. Aici și la biserica „Sfântul Nicolae”, biserica simbol, biserica de suflet, și aici ne-am bucurat împreună cu credincioșii și cu preoții, cu Consiliul Parohial de sfintele sărbători și de slava cea sfântă și luminoasă a sfintei noastre Ortodoxii. Dăm slavă lui Dumnezeu pentru binecuvântarea acestei zile și pentru faptul că ne-am întâlnit cu sănătate în noul an și spunem tuturor un an binecuvântat și „La Mulți ani!” celor care au fost sărbătoriți la întâi ianuarie, cât și în 7 ianuarie, celor cu numele de Vasile și Ioan și tuturor credincioșilor, fiilor și fiicelor Bisericii noastre, precum și păstorilor de suflete.”

Sfânta Liturghie Arhierească

După o primire deosebit de frumoasă, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Altarul sfântului locaș de închinare. Soborul a fost alcătuit din Arhim. Dr. Casian Filip, vicar eparhial administrativ, Pr. Asist. Univ. Dr. Ioan Marius Sabou, paroh,  Pr. Adrian Terec, coslujitor, Pr. Daniel Tirean, inspector eparhial control financiar intern, coslujitor, Pr. Andrei Costinaș, fost paroh, pensionar, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeș, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Baia Mare, Diac. Radu Ioan Anton, Ipod. Vasile Pop.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, dirijat de Florian Vois, și corul bisericii, dirijat de Gabriela Cânța. La priceasnă a cântat Arhid. Vlad Verdeș.

Cuvântul de învățătură

Un vast și frumos cuvânt de învățătură a rostit Preasfințitul Părinte Episcop Iustin despre începutul propovăduirii Mântuitorului, adică

„…despre tot ceea ce a urmat după ce Mântuitorul, la 30 de ani, a coborât din Nazaret, unde a viețuit până la 30 de ani, împreună cu Fecioara Maria, mama Lui, pentru că Bătrânul Iosif murise între timp, la Iordan, unde a fost botezat de către Ioan. Ioan a primit poruncă să-L Boteze pe Hristos și să-L arate lumii. Ioan avea această conștiință că este trimis de Dumnezeu ca să pregătească poporul pentru primirea Mântuitorului.”

„Iuoan Botezătorul era ultimul și cel mai mare prooroc, mare, pentru că a fost Înaintemergătorul Domnului în toate: și-n naștere (a fost vestit de îngeri, s-a născut natural, nu ca Mântuitorul, de la Duhul Sfânt, din părinții bătrâni, cu viață sfântă, Dreptul Zaharia și Elisabeta), cu 6 luni înaintea Mântuitorului. A început predica cu 6 luni înainte de a se Boteza Hristos și a murit înaintea Mântuitorului de moarte martirică. Nu a fost ispitit de gândul că este mai mare decât Hristos. Își cunoștea limitele mandatului. Ioan Botezătorul a fost unic, mare și sfânt, că a spus: nu sunt eu. Eu am fost trimis să-I pregătesc calea și să-L arat oamenilor. Să vi-L arat. Și așa L-a arătat: a doua zi după Botez, Mântuitorul trecea prin zona în care boteza Ioan și L-a arătat. A zis: iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii. Acesta este despre care v-am spus că vine după mine bărbat, care a fost înaintea mea, care este mai mare decât mine și căruia nu-I sunt vrednic, aplecându-mă, să-i dezlag cureaua încălțămintelor. Ioan este unic și prin faptul că a pregătit poporul pentru primirea Mântuitorului și prin faptul că l-a îndemnat la pocăință și l-a conștientizat că legea nu-l ajută suficient și că trebuie să-și îndrepte viața, să se întoarcă către Dumnezeu, iar cuvântul lui avea o autoritate supremă, pentru că Ioan Botezătorul a depășit barierele biologice ale firii. A trăit în pustie până la 30 de ani și s-a hrănit cu miere sălbatică și cu lăcuste, și cu rădăcini, și cu muguri. Cu ce găsea acolo în pustie. A fost deasupra oricărui om. De aceea, este zugrăvit în icoane cu aripi. E simbolul vieții monahale, a celor ce se retarg în mănăstiri și trăiesc departe de lume o viață neamestecată cu lumea. A fost înger în trup. A fost numit înger de prooroci și a trăit conform cu profeția și cu misiunea pe care a avut-o. L-a Botezat pe Mântuitorul, iar Mântuitorul, după Botez, se retrage în pustiul Carantanei, care este tot în preaja Iordanului, lângă Ierihon, pe stânca pustiului Carantanei, ca să se lupte corp la corp cu satana, pentru că a venit să-l învingă pe satana, în numele neamului omenesc și să ne arate că satana poate fi învins. Războiul final trebuie să-l câștige omul, ajutat de harul lui Dumnezeu, prin post și rugăciune. Acolo, în pustiu, 40 de zile n-a mâncat nimic și nici nu a băut apă. S-a pregătit pentru marea misiune de ieșire în lume la propovăduire, cu post și rugăciune. Mântuitorul nu avea nevoie de post și rugăciune, dar aceasta a făcut-o ca să vedem noi cum trebuie să se pregătească oamenii pentru misiune. Pentru asta S-a pregătit Mântuitorul și ne-a arătat că se poate, că satana poate fi învins cu post și rugăciune.”

Distincții

Câteva distincții a acordat Preasfințitul Părinte Episcop Iustin cu ocazia acestei Sfinte Liturghii. Una, Crucea „Ordinul Justinian Arhiepiscopul”, a fost acordată Părintelui Daniel Tirean, inspector financiar intern și slujitor la acest Sfânt Altar, care 8 ani a slujit ca Arhidiacon al Înaltpreasfințitului Părinte Justinian și i-a fost un apropiat.

A doua distincție a fost ridicarea la treapta Arhidiaconiei, cu dreptul de a purta Sfânta Cruce, a Diaconului Radu Ioan Anton, care slujește la această biserică de 17 ani, cântăreț la strană, din care ultimii 8 ani ca diacon.

O altă distincție, „Medalia Justinian Arhiepiscopul” a fost acordată Consiliului Eparhial actual și celui dinaintea lui, pentru realizările din ultimii ani.

Părintele paroh Ioan Marius Sabou, după cuvântul de mulțumire, a dăruit Preasfințitului Părinte Episcop Iustin un frumos coș cu flori.

În cuvântul de încheiere, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a vorbit despre sărbătorirea, începând din acest an, a hramului Catedralei Istorice, în prima duminică dinaintea praznicului Adormirea Maicii Domnului, aici în Baia Mare, cât și hramul Catedralei din Satu Mare, tot în duminica dinaintea marelui praznic al „Adormirea Maicii Domnului”.

Andrei Fărcaș, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.