Da, nu mai avem liniște nici în amintiri! Se rotunjesc evenimente importante pentru cultura română, și ne aducem aminte de ele după o vreme. Dar este bine și așa! Am uitat, și ca mine mulți alții, că în luna decembrie a anului trecut s-au scurs 35 de ani de la trecerea la cele veșnice a filosofului Constantin Noica. Ca un lucru bine făcut, memoria mea a reacționat răsfoind o carte de căpătâi a publicisticii maramureșene, celebrul Calendarul Maramureșului, alcătuit cu curaj și profesionalism de Ion Bogdan, Mihai Olos și Nicoară Timiș. Apărut în anul 1980, sub egida Asociației Folcloriștilor și Etnografilor – MĂIASTRA – Asociația Tinerilor Artiști, cu multe peripeții.
De pildă, artistul plastic, omul lumii, Mihai Olos, a trebuit să șteargă crucile din Calendar, că așa erau vremurile. Eram de față, în tipografie, la acea uneltire atee. Întrebați-l și pe scriitorul Ștefan Jurcă. Dar revista s-a bucurat de apreciere prin toată țara. Semnau în ea nume de prestigiu ale gândirii românești din acea vreme: filosoful Constantin Noica, savantul Mihai Pop, poetul Nichita Stănescu, dr. Mihai Marina, arheologul Radu Popa, scriitorii Tiberiu Utan, Gheorghe Chivu, Ion Iuga, Ion Ardeleanu-Pruncu, istoricii-etnografi Alexandru Filipașcu, Mircea Popescu, Dumitru Pop, Vasile Netea, Janeta Ciocan, apoi poeții Vasile Latiș, Ioan Alexandru, profesoara Ana Olos, geologul Vasile Bologa, criticul literar Laurențiu Ulici și triada întemeietoare, Mihai Olos, Ion Bogdan și Nicoară Timiș.
Lista este mai lungă. Și o grupare de poeți, pe atunci tineri, care au confirmat. Este o bijuterie spirituală, o revistă care a marcat cultura Maramureșului. Am răsfoit-o cu emoția timpului, cu reverența pentru cei trei întemeietori care ne-au părăsit. Precum și alți iluștri colaboratori, care ne-au lăsat semnăturile ca moștenire Textul filosofului Constantin Noica este un regal de înțelepciune. Este o revelație. Călătoria filosofului în Maramureș a fost un prilej de a-i descoperi alcătuirea spirituală. Consemnează Noica: „Unele cântece și versuri maramureșene au o rigoare, o perfecțiune formală, asemenea unui sonet shakespearian. Și ce-mi place la cântecele acestea este că nu stau sub tirania sfârșitului. Ar putea continua oricât, așa cum sugerează Coloana Nesfârșită a lui Brâncuși.”
Apoi, pășind apăsat pe ulița unui sat din Nord, ne spune: „Românii sunt goetheeni înainte de Goethe. Dacă acesta ar fi cunoscut lirica noastră populară, așa cum cunoscuse epica sârbă, s-ar fi entuziasmat încă mai mult decât din cea din urmă.” Doamne, ce gânduri răscolitoare! Filosoful ne-a pus în spațiul înțelepciunii. Ne-a arătat partea luminoasă și de durată din sufletul nostru. Cugetarea ca rezistență prin vreme. Oamenii mai pot fi dezbinați, supărăcioși, dar adâncul firii ne ține laolaltă. Apoi ca despre o creastă a Olimpului, Noica ne spune: „Când vizitezi Maramureșul înțelegi de ce vechii greci spuneau la materie, în general, lemn. Vai de lumea care și-a pierdut lemnul, adică materia!”
Și mai transcriu din Calendar ce spunea Noica: „Când mă gândesc la Maramureș, la folclorul nostru și la felul întâmplător și prea adesea parțial din care am păstrat ceva din ce a fost, îmi spun că aceea ce știm și admirăm noi (laolaltă cu atâția străini) reprezintă poate numai resturile și firimiturile unui banchet al zeilor.” Polenizarea Maramureșului cu ideile lui Constantin Noica face parte din bucuria înțelepciunii. Ce n-aș da să mai vină Noica pe la noi! Și regret că Deseștiul nu a fost să fie Păltiniș.
Da, filosoful a fost în satul meu natal cu sculptorul Mihai Olos. Au adăstat în casa familiei Aurel Făt. Colegul meu de destin, profesorul Andrei Făt, mi-a spus că Noica ar fi întrebat de o casă în care să locuiască. Din păcate, demersul a rămas la nivelul întrebării. Mai face o reflexie în Calendar: „Voi sfârși viața cu părerea de rău aceea de a nu fi fost ardelean. De ce? mă veți întreba. Fiindcă văd acum câtă dreptate aveam, cu vreo treizeci de ani în urmă, spunând: ARDEALUL e patria mumă.”
O publicație rară, măreață, de răscruce în publicistica vremii: Calendarul Maramureșului! Cuprinde foarte multe texte folclorice, valoroase, dintre cele care l-au emoționat pe Noica. Sunt publicate și cugetări din popor. Ca astea: „Leneșul își tot caută de lucru, dar niciodată nu găsește.” Ori: „Nu dorm toți care au ochii închiși.” Nu uit a spune că revista a avut câțiva urmași stârniți de poetul Ion Bogdan, alias Dumitru Iuga. O ghicitoare din carte: „Am o casă văruită, nicări nu-i găurită.” Ghici oule, ce-i?
